La Bari a avut loc o rugăciune pentru creștinii persecutați din Orientul Mijlociu

Mai mulţi lideri religioşi s-au rugat sâmbătă la Bari pentru creştinii persecutaţi din Orientul Mijlociu şi pentru pacea din această regiune.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Patriarhul Alexandriei şi Papa Francisc împreună cu 16 conducători de comunităţi religioase creştini au fost prezenţi la acest moment organizat în oraşul din sudul Italiei.

Iniţiativa denumită „Pace ție! Creștinii, împreună pentru Orientul Mijlociu” a tras un semnal de alarmă asupra indiferenţei care a permis actelor de violenţă din Orientul Mijlociu să alunge mii de creştini din casele lor.

Locul ales a fost special ales, şi anume Bazilica Sfântul Nicolae, deoarece reprezintă un loc de pelerinaj atât pentru catolici, cât şi pentru ortodocşi. Oraşul Bari este considerat „o fereastră către Est”.

Obiectivul principal al acestei iniţiative a fost acela de a arăta că diferenţele trebuie soluţionate prin dialog şi nu prin violenţă, în special în Orientul Mijlociu.

După momentul rugăciunii a avut loc o întâlnire cu uşile închise a liderilor religioşi prezenţi la Bari, informează The Washington Post.

La încheierea întâlnirii, pe treptele bazilicii Sfântul Nicolae au fost eliberaţi simbolic mai mulţi porumbei albi, în semn de pace.

Foto credit: Gregorio Borgia/Associated Press

Comentarii Facebook


Știri recente