La Baia Mare a fost sfințită Icoana Maicii Domnului – Ocrotitoarea satului românesc

La începutul Anului 2019, Anul Omagial al satului românesc în Patriarhia Română, la Baia Mare a fost sfințită o icoană cu reprezentarea Născătoarei de Dumnezeu intitulată „Icoana Maicii Domnului – Ocrotitoarea satului românesc”.

Icoana a fost sfinţită de Preasfinţitul Părinte Iustin în prima zi din 2019 şi pusă spre cinstire în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” în tot acest An Omagial al satului românesc.

Ce elemente cuprinde icoana

Icoana pictată pe pânză cuprinde reprezentarea Maicii Domnului stând în picioare, cu Domnul Iisus Hristos în medalion pe piept. Jos are pictat un sat tradiţional, aşezat la baza a două dealuri, cu o biserică din lemn, poartă din lemn şi case tradiţionale.

Icoana Maicii Domnului – Ocrotitoarea satului românesc. ©Episcopia Maramureșului și Sătmarului

În partea stângă de sus este zugrăvit Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul, ocrotitorul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului; în partea dreaptă sunt Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, „ocrotitorii acestui nord de ţară”.

La baza Icoana Maicii Domnului – Ocrotitoarea satului românesc este reprezentată în partea stângă, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, iar în partea dreaptă Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare, informează Eparhia pe site-ul oficial.

”Satul românesc – păstrătorul valorilor sfinte

În predica rostită de Anul Nou, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a subliniat faptul că „satul românesc este păstrătorul tuturor valorilor noastre sfinte, al credinţei strămoşeşti, ortodoxe şi al tuturor tradiţiilor şi valorilor noastre sacre”.

„Satul românesc este creatorul, prin familiile binecuvântate care trăiesc în aceste sate, al patrimoniului sacru, biserici şi mănăstiri, este cel ce a născut, prin familiile binecuvântate, oameni mari, oameni de geniu, conducători, voievozi, oameni de cultură creştini şi foarte mulţi Sfinţi”.

Sfințirea icoanei Maicii Domnului – Ocrotitoarea satului românesc. ©Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Tot marți, în prima zi din an, Preasfinția Sa a Ordinul „Sfântul Iosif Mărturisitorul” căpitanului în rezervă Ioan Andreica din Baia Mare, care va împlini 100 de ani în 13 februarie 2019.

Mai multe detalii și fotografii puteți afla consultând site-ul oficial al Eparhiei.

Foto credit: Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente