Joia Mare la Stockholm: PS Macarie a săvârșit rânduiala spălării picioarelor

În Joia Mare, 13 aprilie 2017, PS Macarie al Europei de Nord a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia la Paraclisul Centrului Eparhial din Stockholm, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cadrul slujbei, ierarhul a săvârșit și rânduiala spălării picioarelor pentru doisprezece membri ai comunității românești din capitala Suediei.

În cuvântul rostit, ierarhul a spus: Am urcat împreună cu ucenicii în foișorul cel de sus, la Cina cea de Taină. Ați răspuns chemării pe care Mântuitorul Iisus Hristos o face neîncetat copiilor «lăsați copiii să vină la Mine, că a unora ca acestora este Împărăția Cerurilor». Trebuie să fim cu toții conștienți că adevăratele valori pe care le primește pruncul sunt cele de la Ospățul Stăpânului, de la Cina cea de Taină și, ca un reflex firesc, cele de la cina din familia creștină autentică. Așa cum suntem acum, nădăjduim să fim împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea pregătită nouă, tuturor, în Împărăția slavei Sale.

Ierarhul va pleca astăzi dincolo de Cercul Polar, unde va sluji în noaptea de Înviere la românii răspândiți în cel mai nordic punct al Episcopiei.

Comentarii Facebook


Știri recente