Pelerinajele anuale cu un număr însemnat de participanţi sunt printre subiectele de pe agenda publică care redeschid dezbaterea despre raportul dintre divinitate şi umanitate (independent de reprezentările teologice de tip monoteist, panteist etc.) sau sacru şi profan (în termenii lui Mircea Eliade) şi, mai curent, dintre religie şi societate. Inspiraţi de evlavia pentru sfinţi şi trupurile sfinţite ale acestora, membrii Bisericii, clerici şi mireni, deopotrivă, manifestă şi (re)descoperă taina călătoriei cu Dumnezeu prin mijlocirea celor sărbătoriţi, într-un praznic extins, care copleşeşte liturgic timpul şi spaţiul (în spirit pascal, ziua de prăznuire se multiplică şi locaşul sfânt se deschide prin procesiuni şi slujbe desfăşurate extra muros). Pentru cei care privesc şi analizează un astfel de fenomen exclusiv dintr-o perspectivă ştiinţifică (sociologică, antropologică, psihologică etc.) şi pentru cei care propun mediatic o interpretare simplistă, în sensul peiorativ al vulgarizării, evenimentului îi este contestat, chiar refuzat, temeiul mistic şi, lipsit de sens, îi este imputată inadecvarea la modernitate.
Mai multe detalii în “Ziarul Lumina”.
