Izvorul Tămăduirii | Slujba de sfinţire a apei a fost oficiată de PS Timotei Prahoveanul

2017.04.21 - Izvorul tamaduirii, catedrala patriarhala - 316

Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat astăzi, 21 aprilie 2017, slujba Agheasmei Mici pe Colina Bucuriei.

După oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala Patriarhală, Ierarhul, împreună cu soborul slujitor, a ieşit în procesiune pe esplanada din apropierea lăcaşului de cult. În baldachinulul special amenajat, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a oficiat slujba sfinţirii apei şi a adresat celor prezenţi câteva îndemnuri duhovniceşti.

Ierarhul a explicat tuturor că Maica Domnului este „izvorul vindecărilor” din care trebuie să aflăm tămăduire neputinţelor noastre sufleteşti şi trupeşti.

Născătoarea de Dumnezeu este rugătoare nerefuzată înaintea Fiului ei, fapt pentru care credincioşii îi arată foarte multă evlavie, a subliniat PS Timotei.

Născătoarea de Dumnezeu îi scoate din văpaia durerilor pe toţi cei care aleargă la ea rourând cu ape din izvorul ei cel minunat. Apa care izvorăşte prin rugăciunile Fecioarei este dumnezeiască şi sfântă deoarece opreşte degrab curgerea neputinţelor. Cu apa acestui izvor şi prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu aflăm milostivire de la Fiul ei care este adevăratul Izvor al Vindecărilor.


Agheasma sau Sfinţirea apei este slujba cel mai des oficiată în viaţa creştinului. Agheasma mare se săvârşeşte o singură dată pe an, la Bobotează; iar cea mică, în mai multe împrejurări. Agheasma mică se mai numeşte sfeştanie, de la cuvântul slavon care înseamnă luminare; denumirea provine tocmai de la sfinţirea săvârşită la Bobotează, sărbătoare numită şi Ziua luminilor sau a luminării.

© Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente