„Istoria şi Geografia Mântuirii” | 45 studenți teologi se află în pelerinaj în Țara Sfântă (FOTO)

45 studenți teologi însoțiți de 4 cadre didactice de la Facultatea de Teologie din București se află în perioada 5-11 martie 2018 într-un pelerinaj în Țara Sfântă.

Proiectul intitulat „Istoria şi Geografia Mântuirii” este organizat de Asociaţia Studenţilor Teologi Ortodocşi (ASTO) în colaborare cu Agenția de Pelerinaje Basilica Travel a Patriarhiei Române.

Luni, în prima zi a pelerinajului, studenții au vizitat orașele Lod și Nazaret, unde s-au închinat în patru lăcașuri de cult reprezentative:

  • Biserica din Lod ce adăposteşte mormântul şi moaştele Sf. M. Mc. Gheorghe;
  • Biserica Ortodoxă Sf. Gavriil și Izvorul Sfintei Fecioare Maria;
  • Biserica Catolică Buna Vestire ridicată pe locul unde a fost casa Sfintei Familii;
  • Biserica Ortodoxă din Cana Galileii.

A doua zi studenții s-au deplasat la Biserica Ortodoxă „Schimbarea la Față” din Muntele Tabor, apoi la Biserica de pe Muntele Fericirilor, au vizitat ruinele orașului Capernaum, Biserica Ortodoxă din Capernaum, „Tabgha”, și Biserica „Sf. Petru”.

Pelerinii vor vizita în următoarele zile numeroase obiective din Ierusalim și Betleem, între care Biserica Învierii și Sfântul Mormânt.

Studenții vor fi cazați la Așezământul Romanesc de la Ierihon. Pelerinajul se va încheia duminică.

Foto credit: ASTO

Comentarii Facebook


Știri recente