În cuvântul rostit în data de 14 octombrie 2017, ierarhul a vorbit despre cinstirea Sfintei Parascheva în Biserica noastră, încredințându-i pe credincioși că Sfânta Cuvioasă mijlocește la Dumnezeu pentru noi și împletește rugăciunile noastre cu rugăciunile ei.
Arhiepiscopul Râmnicului a sfințit sâmbătă centrul social-pastoral Sfinții Cosma și Damian și a binecuvântat lucrările săvârșite la exteriorul locașului de cult închinat Sfintei Cuvioase Parascheva din Parohia Mălaia, Protopopiatul Călimănești.
După slujba de sfințire, IPS Varsanufie a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de clerici, notează site-ul oficial al Eparhiei.
În cadrul predicii rostite, Chiriarhul Râmnicului a subliniat calitățile duhovnicești ale Sfintei Parascheva:
La tinerețe a ales calea cea bună în Hristos și a trăit în priveghere și postire desăvârșită. Pentru milostenia și dragostea față de săraci pe care le-a avut încă din copilărie, pentru viața trăită în curăție, pentru asprele sale postiri și nevoințe, Dumnezeu a așezat-o în rândul sfinților Săi, aceasta devenind «grabnic ajutătoare şi mult folositoare», aşa cum se spune în acatist.
La final, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat lucrarea pastorală și administrativă realizată în Parohia Mălaia de Pr. paroh Vasile Marius Rogoz și susținută de credincioși, dar și de autoritățile locale.
Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului