IPS Teodosie va sfinți duminică o biserică din comuna Mihail Kogălniceanu. Lăcașul de cult este ocrotit de Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia în 8 octombrie 2017 slujba de sfințire mare a bisericii Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, apoi va săvârși Sfânta Liturghie.

Lăcașul de cult este ridicat în incinta Grupului Social Ceres din Mihail Kogălniceanu, Constanța, informează Biroul de Comunicare al Eparhiei Tomisului.

Parohia a fost înființată în martie 2010 și este situată spre localitatea Mihail Kogălniceanu pe partea stângă (dinspre Constanța). Piatra de temelie a bisericii a fost așezată în data de 26 februarie 2012. Sub coordonarea preotului Viorel Stan, construcția a fost finalizată un an mai târziu, în martie 2013, având un stil arhitectonic ștefanian.

Până în august 2015, pictorul Dorinel Coman a realizat pictura așezământului de cult în tehnica fresco.

Foto credit: Arhiepiscopia Tomisului

Comentarii Facebook


Știri recente