IPS Serafim a sfinţit altarul bisericii româneşti din Luxemburg

Ziua de 28 mai 2017 a fost una deosebită pentru credincioșii ortodocși români din Luxemburg. IPS Serafim a săvârșit slujba de sfințire a Altarului și a noii catapetesme din biserica ce are hramurile Nașterea Domnului și Sf. Ap. Matei, informează site-ul oficial al Mitropoliei.

 Părintele Mitropolit a oficiat în 27 mai 2017 Taina Sfântului Maslu. În cuvântul de la finalul slujbei, ierarhul a explicat celor prezenți semnificația resfințirii unei biserici. De asemenea, credincioșii prezenți au putut adresa ierarhului întrebări în cadrul serii duhovnicești.

Sărbătoarea sfințirii a debutat a doua zi cu întâmpinarea IPS Părinte Serafim și a Eminenței Sale Jean-Claude Hollerich, Arhiepiscopul catolic de Luxemburg. În continuare, s-a săvârșit slujba de târnosire a Sfintei Mese prin aşezarea de Sfinte Moaște în piciorul acesteia, precum și sfințirea noului iconostas al bisericii.

La Sfânta Liturghie au participat toţi preoții ortodocși din Luxemburg și credincioșii din comunitățile greacă, rusă și sârbă. În timpul slujbei, IPS Serafim a hirotonit în preot pe diaconul Ion Tîrgoală pe seama parohiei din Luxemburg.

În cuvântul rostit, Părintele Mitropolit a accentuat importanța rugăciunii, a iubirii și a unității creștinilor. În semn de prețuire frățească, Arhiepiscopului Jean-Claude i-a fost oferită o Gramată Mitropolitană. La rândul său, acesta a mulțumit pentru invitație şi a subliniat că Biserica Ortodoxă Română din Luxemburg este percepută ca un element de îmbogățire duhovnicească pentru Biserica locală.

La finalul slujbei toți credincioșii prezenți s-au putut închina, sărutând Sfânta Masă și primind binecuvântarea IPS Părinte Serafim.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească.

Comentarii Facebook


Știri recente