Mitropolitul Pantelimon de Veria la hramul Mănăstirii Pantocrator: Femeile Mironosițe au îndrăznit să ducă mesajul Învierii

IPS Pantelimon de Veria (Biserica Greciei) a slujit duminică la hramul Mănăstirii Pantocrator din județul Teleorman, alături de patru ierarhi ai Bisericii noastre.

Înaltpreasfinția Sa a adus din Grecia, din Mitropolia de Veria, cu ocazia evenimentului cea mai veche icoană cu chipul Maicii Domnului „Panagia Soumela”, atribuită Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, împreună cu un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei.

Acestea au fost așezate alături de racla cu un fragment din moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, spre închinarea miilor de credincioși veniți din toată țara.

Sfânta Liturghie în Duminica Mironosițelor a fost oficiată la altarul exterior al mănăstirii.

În cuvântul rostit, Mitropolitul Pantelimon de Veria a subliniat că Sfintele Femei Mironosițe sunt cinstite pentru curajul de a-L vesti pe Hristos cel Răstignit și Înviat.

„De foarte puține ori Sfinții Evangheliști folosesc verbul a îndrăzni pentru a descrie o acțiune. În cazul de față, cuvântul a îndrăzni își găsește sensul pe deplin”.

„A fost nevoie de o îndrăzneală să ceară cineva trupul mort al unui om care a fost judecat din dorința poporului la moarte, o moarte de rușine pe cruce. Totuși, Iosif din Arimateea îndrăznește. Nu este doar Iosif cel care îndrăznește. Îndrăznesc și alții, fiecare în felul lor”.

„Îndrăznesc Femeile Mironosițe să ducă mesajul Domnului ucenicilor și apostolilor fără să se gândească că aceștia vor fi neîncrezători când le vor auzi cuvintele și că vor considera ilogic mesajul Învierii pe care femeile iubitoare din fire, așa cum ne lasă să înțelegem Evanghelistul Luca, l-au transmis”.

„Datorită acestei îndrăzneli, care ne face și pe noi părtași ai Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, le cinstește Biserica în a treia duminică după Paști”, a afirmat IPS Pantelimon, potrivit Radio Trinitas.

Delegatul Patriarhului Daniel la hramul Mănăstirii Pantocrator a fost Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.

„Vă transmitem aprecierea și binecuvântarea Preafericitului Părintelui nostru Daniel, Patriarhul României, care m-a binecuvântat să îl reprezint aici la această sărbătoare a Sfintei Mănăstiri Pantocrator”.

„Felicitări și gândurile cele mai bune, rugăciuni și binecuvântări, dragoste multă și abnegație deosebită din partea Preafericirii Sale”, a spus PS Ieronim.

Mănăstirea Pantocrator a fost sfințită în data de 26 septembrie 2021.

Mai multe imagini de la eveniment.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente