IPS Nifon – vizită caritabilă la Centrul Social Creștin din Târgoviște

IPS Nifon - vizită caritabilă la „Centrul Social Creștin” din Târgoviște

Zeci de tineri de la Centrul Social Creștin din Târgoviște au primit marți, 20 decembrie 2016, vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei. Acesta le-a oferit daruri, constând în îmbrăcăminte, încălțăminte și dulciuri, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Tinerii sunt îngrijiți de Centrul rezidențial de tip familial Sfântul Ierarh Nicolae, ce aparține de Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei şi de Centrul de Servicii Sociale Floare de Colț din Târgoviște.

În cadrul vizitei au fost prezenți, alături de IPS Nifon, consilieri eparhiali și oficialități, între care Pr. Ionuţ Ghibanu, vicar-eparhial și Pr. Adrian Rada, directorul Centrului Social Creștin.

În cuvântul rostit, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat faptul că în preajma marilor sărbători există o preocupare sporită a creștinilor față de cei în nevoi.

A dărui se înscrie în logica Crăciunului, exprimând dorinţa noastră de a răspunde iubirii milostive a lui Dumnezeu, care ne˗a oferit marele Său dar: Întruparea Fiului Său pentru mântuirea noastră, a adăugat Părintele Mitropolit.

Comentarii Facebook


Știri recente