IPS Nifon a inaugurat cantina socială a Arhiepiscopiei Târgoviştei

IPS Mitropolit Nifon a inaugurat miercuri cantina socială a Arhiepiscopiei Târgoviştei, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Beneficiarii acestui proiect social, ce primesc zilnic masa de prânz, aparțin parohiilor din oraș la a căror recomandare au fost inserați în acest demers filantropic.

În cuvântul rostit la acest eveniment, Părintele Mitropolit a vorbit despre necesitatea sprijinirii semenilor aflați în nevoie, „ca mărturie a iubirii, comuniunii și solidarității creștine, dar și pentru a-i îndemna pe cât mai mulți să urmeze acest exemplu filantropic”.

„Ajutorarea aproapelui este forma concretă de manifestare a iubirii față de Dumnezeu și de promovare autentică a valorilor evanghelice din punct de vedere practic”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

În semn de comuniune și solidaritate, ierarhul a luat masa de prânz cu toți beneficiarii cantinei.

Cantina a fost înființată la inițiativa Înaltpreasfinției Sale, pentru a sprijini  peste 100 de persoane din Municipiul Târgoviște, aflate în dificultate.

Proiectul se derulează cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, al Primăriei Municipiului Târgoviște, precum și al unor sponsori.

La ora actuală, Biserica Ortodoxă este cel mai mare filantrop din punct de vedere al contribuţiei în domeniul social. Numai în 2017 suma investită de Biserica Ortodoxă Română în activităţi social-filantropice s-a ridicat la aproximativ 25 milioane euro. Raportat la ultimii 10 ani, valoarea este una impresionantă: peste 150 milioane euro.

Foto Credit: Arhiepiscopia Târgoviştei

Comentarii Facebook


Știri recente