IPS Nicolae a sfințit pictura locașului de cult ce aparține Mănăstirii „Sfântul Dimitrie cel Nou” din Middletown, New York

Numeroși credincioși au participat duminică, 23 octombrie 2016, la hramul și sfințirea picturii locașului de cult ce aparține Mănăstirii Sfântul Dimitrie cel Nou din Middletown, New York, a transmis Alexandru Popovici din partea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi.

Slujba de sfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi. Pictura interioară a locașului de cult a fost  de părintele Andrei Chiriac și sotia sa, Elisa Ștefana, pictori de la Mănăstirea Vlădiceni din România.

După slujba sfințirii picturii, Înaltpreasfințitul Sa a oficiat Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte preoți din cadrul Arhiepiscopiei. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul Parohiei Sfântul Nicolae din Woodside, New York. În continuare, a fost oficiată slujba parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii mănăstiri trecuți la Domnul.

În cuvântul rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a subliniat faptul că sfințirea picturii interioare a bisericii reprezintă încununarea a 15 ani de strădanii ale credincioșilor, timp în care a fost construită biserica, achiziționată o casă pentru monahi, precum și amenajarea un arhondaric pentru pelerini. De asemenea, Înaltpreasfinția sa a amintit și de semnificația pe care pictura o reprezintă în viața liturgică a bisericii.

La sfârșit, Înaltpreasfințitul Sa a adresat mulțumiri tuturor celor care s-au ostenit și au contribuit la înfrumusețarea locașului de cult.

Comentarii Facebook


Știri recente