IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, în pelerinaj în Țara Sfântă

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a efectuat în aceste zile un pelerinaj în Țara Sfântă, care s-a încheiat astăzi, 9 octombrie 2008. În această seară, Înaltpreasfinția Sa, însoțit de Preasfințitul Gurie Gorjanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, precum și de un grup de pelerini din eparhie, a fost întâmpinat de soborul de maici al Reprezentanței Patriarhale a Bisericii Ortodoxe la Locurile Sfinte, situată la Ierusalim. Alături de obștea monahală, înaltul ierarh a fost așteptat cu bucurie și de un grup de credincioși ortodocși români din Ierusalim.

Pe parcursul pelerinajului, care a durat patru zile, Înaltpreasfințitul Irineu a vizitat obiectivele religioase reprezentative din Țara Sfântă. De asemenea, delegația Mitropoliei Olteniei a vizitat ieri, 8 octombrie, și Așezământul Românesc din Ierihon.

Comentarii Facebook


Știri recente