IPS Ioachim a binecuvântat duminică elevi băcăuani. O nouă acţiune în cadrul proiectului eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine!”

În contextul desfășurării programului social-cultural eparhial Lăsați copiii să vină la Mine!, în Biserica Sfinţii Împărați din orașul Bacău a fost săvârșită Sfânta Liturghie de IPS Ioachim. Elevii cu o situaţie dezavantajată financiar, prezenţi la slujba din 17 septembrie 2017, au primit daruri din partea Arhiepiscopului Romanului şi Bacăului.

Părintele Arhiepiscop a rostit un cuvânt, în timpul Sfintei Liturghii, şi a vorbit despre avantajele purtării cu demnitate şi răbdare a crucii personale, informează site-ul oficial al Eparhiei.

După slujbă, Pr. paroh Adrian Ciobanu a mulţumit IPS Ioachim pentru vizită şi a prezentat rezultatele proiectului eparhial menţionat mai sus. 

În continuare, ierarhul a rostit rugăciunea de binecuvântare a elevilor la început de an şcolar, iar cei aflaţi într-o situaţie materială fragilă au primit rechizite.

Numărul copiilor ajutaţi la nivelul eparhiei prin programul Lăsați copiii să vină la Mine! se ridică la câteva mii.

Comentarii Facebook


Știri recente