IPS Casian: Sf. Grigorie Teologul – „un mare ierarh şi un sfânt a cărui viaţă este mereu actuală”

IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a rugat joi împreună cu membrii comunității parohiale ocrotită de Sfântul Grigorie Teologul. Părintele Arhiepiscop a evidențiat că ‘Sfântul Grigorie un mare dascăl pentru întreaga umanitate, un mare ierarh şi un sfânt a cărui viaţă este mereu actuală’.

Programul liturgic a început în seara zilei de 24 ianuarie când a fost săvârşită slujba Vecerniei cu Litie şi Acatistul Sfântului Grigorie Teologul la care au participat o mare mulţime de credincioşi.

În ziua hramului, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat mai întâi slujba de sfinţirea a catapetesmei la noul locaş de cult al parohiei care a fost urmată de Sfânta Liturghie.

În timpul Sfintei Liturghii, diaconul George Daniel Petrea a fost hirotonit preot pe seama parohiei Adam, protopopiatul Târgu Bujor, judeţul Galaţi.

Mai înainte de momentul împărtășirii cu Sfintele Daruri, un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 11 Mihail Sadoveanu din Galaţi a susţinut un program de cântece bisericeşti şi patriotice.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt în care a subliniat că ‘Sfântul Grigorie este un mare luptător pentru unitatea bisericii şi un exemplu demn de urmat de către slujitorii sfintelor altare şi de către credincioşi’.

Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frăţească, parohia pregătindu-se în acest scop cu 400 pachete cu alimente.

Foto Credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Comentarii Facebook


Știri recente