IPS Casian înconjurat de copii. Arhiepiscopul a slujit duminică la Galați

În Duminica a XXXII-a după Rusalii, 22 ianuarie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Galați. La slujbă au participat numeroase familii tinere, cu copiii, dar și credincioși de toate vârstele, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar și mass-media al Eparhiei.

La momentul liturgic potrivit, copiii prezenți au fost împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

După Sfânta Liturghie, ierarhul a invitat copiii la o agapă frățească la Reședința Arhiepiscopală. Totodată, cei mici au avut prilejul să-şi exprime bucuria întâlnirii cu ierarhul lor, au rostit rugăciuni, au recitat poezii şi au cântat împreună.

La plecare, Chiriarhul i-a răsplătit cu mici daruri.

Comentarii Facebook


Știri recente