IPS Andrei: „Bucuriile sfinte, bucuriile credinței nu se mai termină niciodată pentru că ele trec cu noi dincolo de mormânt”

Comunitatea parohiei bistrițene „Sfinții Trei Ierarhi” a  primit în a doua zi de Paști vizita Mitropolitului Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului, informează Radio Renaşterea. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie într-o atmosferă plină de lumină, în prezența a sute de bistrițeni și a unui impresionant sobor de preoți și diaconi. La slujbă a luat parte alături de oficialitățile locale și județene și președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean.

Celor prezenți, Înaltpreasfintitul Părinte Andrei le-a vorbit în cuvântul de învățătură despre cele trei tipuri de bucurii pe care omul le poate avea.

Bucuriile credinței nu se termină niciodată

Dintre acestea, bucuriile credinței sunt cele mai mari și au o durată veșnică, explică Mitropolitul Clujului:

„Bucuriile le împărțim în trei categorii: bucuriile păcatului, bucuriile curate și bucuriile credinței. Bucuriile păcatului țin foarte puțin, până se consumă păcatul, oricare ar fi acesta. Iar apoi omul rămâne cu o rană pe care din nefericire încearcă să o acopere tot cu un păcat. Cea de-a doua categorie de bucurii sunt bucuriile curate, adică bucuriile pe care le are omul care a reușit să se realizeze în viață, să-și educe copiii, să-i vadă așezați la casa lor să-i vadă că prosperă. Aceste bucurii țin o viață, dar se opresc la mormânt. Cea de-a treia categorie de bucurii sunt bucuriile credinței, pe care le-au avut și femeile mironosițe și apostolii Mântuitorului. Bucuriile sfinte, bucuriile credinței nu se mai termină niciodată pentru că ele trec cu noi dincolo de mormânt”.

La finalul slujbei oficiate în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița,  Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a oferit diplome elevilor care au obținut rezultate bune la olimpiadele de Religie.

Comentarii Facebook


Știri recente