IPS Andrei a prezidat conferința preoțească de toamnă organizată în Protopopiatului Dej

Preoții din cadrul Protopopiatului Dej s-au întrunit marţi, 26 septembrie 2017, în cadrul conferinței de toamnă. Evenimentul a fost prezidat de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului Maramureșului și Sălajului. Tema conferinței a fost Anul comemorativ 2017.

Întrunirea preoţilor a fost precedată de slujba de Te Deum care a fost oficiată în Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Lucrările conferinței au avut loc în sala de şedințe a Protopopiatului Dej.

În deschidere, IPS Mitropolit Andrei a vorbit despre mărturisirea credinţei în vreme de prigoană, informează site-ul Radio Renașterea.

Patriarhul Justinian şi pătimitorii din închisorile comuniste şi mulţi alţi creştini care nu au fost în închisori L-au mărturisit pe Hristos. Cuvântul Domnului are valabilitate absolută până la sfârşitul veacurilor. Unii L-au mărturisit chiar cu viaţa lor, a precizat Preasfinția Sa.

În continuare cuvântului, ierom. Grigorie Benea, starețul Mănăstirii Sfinții 40 de mucenici de la Gherla, a prezentat un referat tematic în care a exemplificat unele din trăirile pe care le-au avut cei care L-au mărturisit în temnițele comuniste pe Hristos.

După conferinţă, IPS Mitropolit Andrei a oficiat slujba de sfințire a casei parohiale din localitatea Jichișu de Sus. În cadrul evenimentului, părintele paroh Paul-Ilie Nemeti a fost hirotesit sachelar. Cei care au sprijinit lucrările efectuate la casa parohială au primit acte de cinstire.

Foto credit: Radio Renașterea

Comentarii Facebook


Știri recente