IPS a prezidat sesiunea de lucru din Sala Iustin Moisescu ce a precedat inaugurarea Centrului ‘Sfantul Dimitrie’

Inaugurarea Centrului ‘Sfantul Dimitrie’ a fost precedata in aceasta dimineata de o sesiune de lucru care a avut loc la Sala Iustin Moisescu a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, la care au participat, Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Daniel, reprezentanti ai programului RICOP ai Guvernului si ai administratiei publice locale din judetele Iasi, Vaslui Bacau si Neamt. Intilnirea a debutat cu un cuvant de multumire adresat de Inalt Prea Sfintitului Daniel tuturor celor care au contribuit la punerea in practica a proiectelor sociale derulate in cadrul programului Ricop, proiecte care au adus si vor aduce bucurie spirituala unui numar mare de nevoiasi din Iasi si din celelalte judete ale Moldovei: ‘Suntem deosebiti de onorati de a fi gazda acestei sesiuni de lucru intr-o vreme in care Biserica, in libertate, isi redescopera dimensiunea misionar-sociala, unind Liturghia cu Filantropia. Suntem profund recunoscatori tuturor celor care au sprijinit si sprijina activitatile misionare, social caritative ale Bisericii noastre in general si ale Mitropoliei Moldovei si Bucovinei in special. Cand Biserica se angajeaza in lucrarea sociala de caritate nu face decat sa traduca in viata evanghelia iubirii Mantuitorului nostru Iisus Hristos pentru ca lucrarea sociala pentru noi nu este pur sociala, ci este spirituala, in primul rand, dar vizibil spirituala. Prin aceasta, noi afirmam demnitatea noastra. Ajutand pe altii, ne ajutam si pe noi insine, sa fim mai profunzi, mai adevarati, fiinte create dupa chipul lui Dumnezeu care este comuniune de iubire.’

Sesiunea de lucru de la Sala Iustin Moisescu a 1continuat cu prezentarea rezultatelor implementarii programelor Ricop in judetele Iasi vaslui Bacau si Neamt. Intilnirea s-a incheiat cu discutii pe probleme concrete purtate beneficiarii de finanari prin programul RICOP.

Comentarii Facebook


Știri recente