Întrunirea preoților din slujirea socială, în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Miercuri, 27 februarie 2013, în Sala de consiliu a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Chir și Ioan” din Galați, a avut loc întrunirea duhovnicească a preoților slujitori în spitale, aziluri, penitenciare și armată, din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, informează edj.ro

Programul a debutat cu savârșirea Sfintei Liturghii în capela „Sf. Doctori fără de arginți Chir și Ioan”, situată în curtea Spitalului gălățean, după care a fost oficiată Taina Sfântului Maslu.

La final, întregul sobor format din cei 20 de preoți capelani au vizitat copiii bolnavi internați aici ungându-i cu untdelemn sfințit, oferindu-le mici daruri de suflet și încurajându-i în suferințele lor.

Lucrările propriu-zise au fost prezidate de pc. pr. Ionel Rotaru, consilier social și delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos și au stat sub genericul anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena având ca temă principală: „Sf. Împărați Constantin și Elena – modele de viață și de slujire socială”.

Au fost prezentate referate la temă punctate de scurte intervenții la subiect, după care au fost abordate probleme specifice privind, retrospectiv și perspectiv, activitatea preoților din slujirea socială.

Comentarii Facebook


Știri recente