Întrunirea preoților de cimitire din București. Referatele prezentate au avut ca temă Anul Comemorativ 2017

Preoții de la cimitirele de stat din București s-au reunit în data de 6 iulie 2017 în ședință la Centrul Sfântul Ierarh Calinic de la Mănăstirea Cernica. Referatele prezentate în cadrul întrunirii au avut ca temă Anul Comemorativ 2017.

Lucrările conferinței au fost prezidate de părintele Costinel Ailioaei, consilier eparhial la Sectorul cimitire, monumente şi servicii funerare, care a prezentat ordinea de zi. În continuare, părintele Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoţilor din cimitire din Capitală, a evidențiat rolul clericilor în momentele delicate din viața oamenilor.

În partea a doua, părintele Dimitrie Dănel Matei de la Cimitirul Ghencea Civil a susținut referatul intitulat Preoții ortodocși din închisorile comuniste. Acesta a subliniat suferințele celor aflați temnițe pentru mărturisirea credinței, informează Trinitas TV.

La final, preoții au discutat pe marginea referatului și au participat la sesiunea de dezbateri a problemelor administrative.

 

Comentarii Facebook


Știri recente