Întâlnire consultativă a filialelor Asociației Studenților Creștin-Ortodocși România

Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români Constanța – Sf. Ioan Casian, cu sprijinul și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a organizat zilele acestea Întâlnirea Consultativă a filialelor Asociației Studenților Creștin-Ortodocși România. Tematica întâlnirii a fost ASCOR – Trecut, prezent și perspective, potrivit unui comunicat de presă remis de organizaţia de tineret.

Evenimentul s-a desfășurat în perioada 11 – 14 februarie 2017 la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din localitatea Dorna Arini, jud. Suceava. Au participat reprezentanții a 17 filiale ASCOR din România și Republica Moldova.

În cadrul întâlnirii s-a realizat o evaluare calitativă a activității filialelor ASCOR din țară și Republica Moldova, în vederea elaborării unui plan strategic de dezvoltare organizațională. Fiecare filială prezentă a avut un timp special acordat pentru prezentarea problemelor de la nivel local pe care acestea le au din punct de vedere administrativ, juridic și economic.

Totodată, prezentul eveniment și-a propus obținerea actualizării cadrului legal de organizare și desfășurare a activității ASCOR, prin actualizarea prezentului statut, lucru ce s-a și efectuat în ultimele două zile ale evenimentului. Reprezentanții filialelor au dezbătut iniţial Proiectul de Amendare a STATUTului ASCOR, propus de ASCOR Constanța, votându-se în unanimitate de cele 17 filiale prezente propunerea de statut ce urmează a fi trimisă către Patriarhia Română.

Următoarea întâlnire la nivel național se va desfășura în următoarele două luni, fiind organizată de una dintre filialele ASCOR. Acolo se va convoca o ședință extraordinară si se vor stabili completările statutului propus dezbaterii.

În cadrul acestei consultări ASCOR și-a reafirmat sistemul de valori pe care își clădește activitatea misionară de propovăduire a dreptei credințe, a dragostei față de a aproapele și a educației ce are la bază legile morale.

***

În contextul actual, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români joacă un rol esențial în dezvoltarea spirituală, morală și religios-culturală a tinerilor din România, având la bază cei trei piloni ai societății: credința, educația și familia.

Comentarii Facebook


Știri recente