Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XVI-a după Rusalii (Pilda Talanților):
„Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, și-a chemat slugile și le-a dat pe mână avuția sa. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui, și a plecat. Îndată mergând, cel ce luase cinci talanți a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci talanți. De asemenea, și cel cu doi a câștigat alți doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit și stăpânul acelor slugi și a făcut socoteala cu ele. Și, apropiindu-se cel care luase cinci talanți, a adus alți cinci talanți, zicând: Doamne, cinci talanți mi-ai dat, iată alți cinci talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se și cel cu doi talanți, a zis: Doamne, doi talanți mi-ai dat, iată alți doi talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi și cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat și, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Și răspunzând, stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat? Se cuvenea, deci, ca tu să dai banii Mei schimbătorilor de bani, și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobândă. Luați, deci, de la el talantul și dați-l celui care are zece talanți. Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncați-o în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Acestea zicând, a strigat: Cel ce are urechi de auzit, să audă!” (Matei 25, 14-30)
Evanghelia Duminicii a XVI-a după Rusalii este una care îndeamnă pe oameni să facă milostenie, mai ales pe cei bogați, și îi cheamă pe toți la înmulțirea talanților sau a calităților proprii, pentru a simți bucuria pe care le-o dăruiește Hristos Domnul celor harnici și darnici.
Complementaritatea darurilor învață pe oameni să fie solidari și milostivi
Pilda talanților are foarte multe înțelesuri duhovnicești și se referă nu numai la viața duhovnicească, ci și la viața umană în general, la bucuria de a fi roditor, de a dezvolta sau de a cultiva talentul ori diferitele calități și a le pune în slujba semenilor. În mod deosebit remarcăm că Dumnezeu diferențiază darurile, nu dăruiește tuturor oamenilor același număr de talanți: unora le dăruiește mai puțini, iar altora le dăruiește mai mulți, ceea ce înseamnă că Dumnezeu cunoaște puterea fiecăruia dintre oameni de a înmulți talanții și, în același timp, dorește ca oamenii să conlucreze și să ajute din proprie inițiativă pe cei care au nevoie de ajutorul lor.
Cu alte cuvinte, în viața oamenilor darurile sunt împărțite și diversificate. De pildă, nu toți oamenii au aceeași înclinație pentru aceeași meserie. Dacă toți ar avea înclinația de a fi brutari și nu ar mai exista oameni cu înclinația de a fi pantofari, atunci înseamnă că nu s-ar mai putea ajuta oamenii unii pe alții în mod complementar. Sau dacă toți ar fi profesori, ori dacă toți ar fi muncitori în agricultură, nu ar mai fi specialiști în alte domenii. Deci, complementaritatea darurilor este o bază solidă pentru organizarea cooperării și a solidarității între oameni, dar și pentru a fi apreciată bogăția talentelor deosebite, dăruite oamenilor de Dumnezeu – Dăruitorul.
Primirea darurilor este însoțită de responsabilitatea față de ele
Darurile împărțite în mod diferit ca număr, fel și intensitate sunt purtătoare de bucurie, dar și purtătoare de responsabilitate: de bucurie, dacă au fost înmulțite darurile primite de om prin nașterea sa după trup sau prin nașterea sa după Duhul, adică la Botez. Darurile sau harismele sunt purtătoare de responsabilitate, deoarece aceste daruri sunt primite, nu hotărâte de voința proprie a persoanei umane care le are.Ele sunt oferite de Dumnezeu pentru a fi cultivate și înmulțite în favoarea celor mulți, a comunității umane. Cei ce nu înmulțesc darurile primite de la Dumnezeu vor pierde lumina comuniunii cu El: „Iar pe sluga netrebnică aruncați-o în întunericul cel mai din afară” (Matei 25, 30).
Remarcăm în mod deosebit în Evanghelia de astăzi că cei care au înmulțit talanții i-au înmulțit proporțional cu ceea ce au primit: cel care a primit cinci talanți i-a înmulțit și a dobândit zece talanți, adică a dublat numărul lor; cel care a primit doi talanți a dublat numărul lor și a ajuns la patru talanți, iar cel care a primit unul, fiind „slugă vicleană și leneșă” (Matei 25, 26), a îngropat talantul; nu l-a cheltuit, dar nici nu l-a înmulțit. Mai vedem că Stăpânul sau Domnul talanților dăruiește aceeași răsplată celui care a obținut zece talanți din cinci talanți și celui care a obținut patru talanți din doi talanți: „Slugă bună și credincioasă, peste puține (daruri) ai fost credincioasă, peste multe te voi pune!” (Matei 25, 21), adică, deoarece ai înmulțit darurile primite pe pământ, îți voi da mai multe daruri în ceruri. De aceea, îi spune: „Intră în bucuria domnului tău!” (Matei 25, 23). Aceasta înseamnă: intră în bucuria Domnului Cel ce dăruiește calități oamenilor pentru ca ele să fie cultivate și înmulțite, spre binele comunității.
Oamenii sunt chemați la bucuria deplinătății rodirii lor
Vedem, așadar, deodată, principiul proporționalității în cultivarea darurilor primite și principiul plinătății în retribuția pentru osteneală. Prin urmare, ajunge la bucuria deplinătății rodirii atât cel care a primit mai puțin, cât și cel care a primit mai mult, întrucât cel care a primit mai mult are datoria să ofere mai mult. Deci, responsabilitatea omului crește în raport cu darurile primite. De aceea, nu trebuie ca oamenii să îi invidieze pe semenii lor care au daruri multe, pentru că aceștia au o răspundere mai mare decât cei care au daruri mai puține. În această privință, Hristos Domnul spune: „Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere” (Luca 12, 48).
Deci, prima învățătură din Evanghelia de astăzi este aceea a dreptății lui Dumnezeu și a înțelepciunii Lui, întrucât El nu cere omului ceea ce nu poate face, adică nu cere nimănui peste măsură, ci El cere ca omul să facă roditor după posibilitățile sale talanții sau calitățile pe care le-a primit. Prin urmare, bucuria Stăpânului este aceeași și pentru cel care din doi talanți a făcut patru, și pentru cel care din cinci a făcut zece. El se bucură de hărnicia fiecăruia, dacă hărnicia lui este totală, adică fără umbră de lene și de viclenie.
Zarafii sunt toți oamenii care beneficiază de hărnicia, priceperea și dărnicia semenilor talentați
Pe cel de-al treilea om, adică pe cel care nu a înmulțit talantul, Stăpânul nu l-a felicitat, nu i-a zis: „Intră în bucuria Stăpânului tău!” (Matei 25, 23), ci i-a spus: „Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii Mei la zarafi (schimbătorii de bani) și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobândă.” (Matei 25, 26-27). Prin aceasta Mântuitorul Hristos vrea să ne arate că Dumnezeu nu este mulțumit dacă omul ține doar pentru sine calitățile pe care le are, ci trebuie să le pună în slujba semenilor săi. Aici, schimbătorii de bani sau zarafii nu trebuie înțeleși în mod financiar sau bancar, ci în sens duhovnicesc, ca fiind toți oamenii cărora li se face binele, adică sunt ajutați de semenii lor talentați sau pricepuți, harnici și darnici.
Când un profesor talentat cultivă talentul său cu multă osteneală ori cu multă dăruire de sine și îi formează pe copii sau pe tineri într-o anumită disciplină de studiu sau profesie, iar ei devin, la rândul lor, oameni pricepuți, profesioniști, specialiști, experți, atunci el se bucură de roadele muncii sale, de înmulțirea talanților. „Profesorul bun, care înmulțește talantul, nu moare când este pus în mormânt, ci când moare ultimul său ucenic” – spunea marele profesor Teodor M. Popescu. Dar și ucenicul lui, dacă formează alți ucenici buni, aceștia continuă bunătatea și priceperea profesorilor buni din generație în generație. Când un medic bun tratează mulți pacienți și îi vindecă, el le prelungește viața și aduce bucurie familiei, care simte că binecuvântarea lui Dumnezeu a venit prin medicul priceput și bun. Astfel, bucuria cea mai mare este aceea de-a fi adus bucurie celor întristați și neajutorați.
Deci, darurile pe care oamenii le-au primit de la Dumnezeu se înmulțesc prin dăruirea de sine față de semenii lor. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind această pildă a talanților, a spus: „Ai văzut că cel care a primit doi a făcut patru talanți, cel care a primit cinci a înmulțit și a obținut zece, adică îndoit. Iar acest îndoit înseamnă eu și semenul meu: eu înmulțesc talanții numai când ofer darul priceperii mele pentru semenii mei, pentru oamenii din jurul meu”. Aceasta înseamnă „i-a înmulțit îndoit, i-a dublat„, adică nu i-a păstrat numai pentru sine, ci i-a pus în slujba aproapelui său. De pildă, talentul și vocația de a fi mamă sau de a fi tată se arată prin dăruirea jertfelnică de sine a părinților în creșterea copiilor; nu doar în creșterea biologică, ci și în creșterea lor spirituală și culturală, în educația dată lor. Prin analogie, în viața duhovnicească din mănăstiri, un părinte duhovnicesc care formează ucenici sau fii duhovnicești ai credinței în Hristos înmulțește darul povățuirii și al rugăciunii pentru ei, darul cuvântului ziditor și pilda faptei bune pentru cei din jurul său. De asemenea, un preot de parohie care înmulțește darul cuvântului ziditor de suflete și al păstoririi duhovnicești pe calea mântuirii credincioșilor intră în bucuria comuniunii cu Dumnezeu împreună cu păstoriții săi.
În concluzie, reținem că cea mai mare bucurie binecuvântată de Dumnezeu este înmulțirea darurilor primite de la El. Iar această înmulțire a darurilor presupune smerenie și hărnicie, nu mândrie și lenevire, dar mai ales iubire de Dumnezeu și de aproapele. Dacă talanții cuiva sunt înmulțiți în folosul comunității umane, cel talentat aduce bucurie lui Dumnezeu și semenilor lui. Așadar, bucuria din Evanghelia de astăzi este bucuria hărniciei și a dărniciei, bucuria rodirii prin dăruirea de sine, bucuria celui care a făcut mult bine altora, asemănându-se astfel cu Dumnezeu Cel Multmilostiv. Numai această bucurie a rodirii este bucuria deplină în viața unei persoane și a unei comunități umane.
Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne dăruiască tuturor bucuria de a fi chemați și onorați de El cu aceste cuvinte: „Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține (daruri) ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră în bucuria domnului tău!” (Matei 25, 21), spre slava lui Dumnezeu și spre a noastră mântuire. Amin!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
