Înființarea Asociației “Părinți pentru ora de religie” – filiala Argeș

La 14 februarie 2015, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului s-a desfășurat ședința de constituire a Asociației “Părinți pentru ora de religie” – filiala Argeș, potrivit eparhiaargesului.ro.

Asociația își propune promovarea orei de religie, susținerea activităților legate de acest lucru, a performanței profesorilor de religie și a cultivării tactului pedagogic al celor ce predau ora de religie, precum și certitudinea că elevii frecventează ora de religie pentru a se îmbogăți spiritual, educațional, principial și valoric.

Cei prezenți: profesori, medici, avocați, notari, directori de unități de învățământ, părinți, au ridicat diverse probleme cu privire la necesitatea funcționării orei de religie în învățământul de stat.

Înaltpreasfinția Sa a subliniat că vatra familiei este centrul de promovare a faptelor bune. Profesorii de religie nu trebuie să uite că predau ceva foarte important, care formează noile generații și să nu uităm să intensificăm rugăciunea pentru apărarea vieții și a familiei.

În urma discuțiilor, au fost aleși cei care se vor ocupa de bunul mers al Asociației “Părinți pentru ora de religie” – filiala Argeș:

Președinte – domnul Ion Daniel Serafimescu, profesor la Liceul Teoretic Ion Mihalache din Topoloveni;

Vicepreședinți: preot Dumitrescu Vasile, profesor la Seminarul Teologic Neagoe Vodă Basarab; domnul avocat Tarnok Tiberiu; doamna medic Roșescu Rodica;

Cenzor: domnul economist Tănăsescu Nicolae Constantin;

Secretar: domnul notar Toma Denis.

Comentarii Facebook


Știri recente