Inaugurarea Centrului de tineret din Teregova. „Copiii sunt exemple pentru noi în privința nevinovăției și a curăției sufletești”, spune PS Lucian

inaugurare teregova5

În ajunul Zilei Internaționale a copilului Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a binecuvântat Centrul social „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Teregova, amenajat în cadrul școlii din localitate, informează Diac. Pavel Canea, Darius Herea de la Biroul de Presă al Episcopiei Cransebeşului.

Aici iau masa zilnic 16 copii care provin din medii defavorizate, prin bunăvoința Episcopiei Caransebeșului, Parohiei Teregova și administrației locale.

La slujba de binecuvântare au luat parte copiii beneficiari, precum și alți copii și tineri, autoritățile locale, cadre didactice de la Liceul Tehnologic „Sfântul Dimitrie” din localitate și preoții din Teregova.

La finalul sfintei slujbe Preasfințitul Părinte Lucian a oferit Diploma de excelență „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” celor care au amenajat această cantină socială, iar tuturor copiilor prezenți la eveniment le-a dăruit iconițe și alte daruri.

Citând din cuvântul Sfântului Pavel care spune că roada Duhului este dragostea, Episcopul Caransebeşului a evidenţiat că dragostea care trebuie manifestată și împărtășită micilor creştini.

Am găsit deschidere și disponibilitate din partea administrației locale din Teregova și iată de aproape jumătate de an conlucrăm și colaborăm înspre binele acestor copii, care așteaptă de la noi mai mult sprijin. Credem că prin aceste proiecte sociale și misionare, dragostea ca dar a Duhului Sfânt este împărtășită acestor frați mai mici ai noștri.  

Mântuitorul spune foarte clar: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți căci a unora ca acestora este Împărăția Cerurilor… De nu veți fi ca și pruncii nu veți intra în Împărăția Cerurilor”.

Trebuie să luăm aminte la cuvintele Mântuitorului că și copiii sunt exemple pentru noi în privința nevinovăției și a curăției sufletești, iar noi trebuie să fim exemple pentru ei în ceea ce privește înțelepciunea și verticalitatea, fiindu-le ca un model pe care copiii trebuie să-l urmeze, a spus Preasfințitul Părinte Lucian.

Tot miercuri, 31 mai, Preasfințitul Părinte Lucian a binecuvântat și Centrul de tineret „Sfântul Dimitrie” unde mai mulți copii și tineri din Parohia Teregova desfășoară diverse activități educative și recreative sub îndrumarea preoților și a câtorva profesori și voluntari.

În cadrul Centrului de tineret funcționează și un cerc de pictură, unde copiii și tinerii au posibilitatea să-și dezvolte abilitățile în ceea ce privește pictarea icoanelor. Parohia Teregova din Protopopiatul Caransebeș este cea mai mare parohie din Episcopia Caransebeșului din mediul rural.

 

Comentarii Facebook


Știri recente