Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătorită la Focșani

La sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, miercuri, 14 septembrie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Sfântul Andrei și Sfântul Nectarie din municipiul Focșani, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, după cum ne-a precizat Dragoș Olteanu, Consilier mass-media.

În cursul dimineții, ierarhul a binecuvântat lucrările efectuate la exteriorul locașului de cult, prin stropirea cu apă sfințită și ungerea cu Sfântul și Marele Mir a pereților din cele patru laturi ale bisericii. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei.

În cuvântul său, chiriarhul locului le-a vorbit credincioșilor despre semnificația praznicului Înălțării Sfintei Cruci, explicându-le legătura dintre Sfânta Cruce și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Ori de câte ori ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, medităm la suferințele Mântuitorului Iisus Hristos, la Jerta Sa de pe crucea Golgotei și, în același timp, ne exprimăm cu toată tăria credința în Învierea Sa din morți, chezășia învierii noastre. Prin urmare, viața omului pe pământ este cruce și înviere. De luni până sâmbătă, fiecare dintre noi își poartă crucea vieții personale, crucea căsniciei sau a misiunii pe care și-a asumat-o, iar, în ziua de duminică, venind la biserică, intrăm în comuniune cu Dumnezeu și cu sfinții Săi, bucurându-ne de Învierea Domnului și rugându-ne Mântuitorului Hristos să reverse peste noi harul Preasfântului Duh și să ne ajute în purtarea crucii, până când Părintele ceresc va rândui să ne cheme la El. Nimeni nu va avea parte de înviere și de viața veșnică, dacă nu va trece, mai întâi, prin cruce; dacă nu-și va răstigni păcatele ce-i întinează viața, îndeosebi, egoismul, mândria și lăcomia, care produc întreruperea comuniunii cu Dumnezeu, a spus Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

După încheierea Sfintei Liturghii, preotul paroh, Lucian Pasere, și preotul coslujitor, Răzvan Dănilă, au fost hirotesiți întru sachelar, ca o recunoaștere a activităților desfășurate în parohie până în prezent. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a primit din partea comunității parohiale o icoană a Sfântului Apostol Andrei.

Comentarii Facebook


Știri recente