Înainte-prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci; † Târnosirea Bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. Sfințiți Mc. Corneliu Sutașul și Ciprian, episcopul Cartaginei; † Sf. Cuv. Ioan de la Prislop; Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian şi Valerian

1. Înainteprăznuirea Înălțării Sfintei Cruci – Sărbătorile mari din timpul unui an bisericesc sunt precedate de o zi de preserbare pentru pregătirea sufletească a credincioșilor. Între aceste sărbători se înscrie și cea închinată Sfintei Cruci.

Ziua de astăzi a Înainteserbării Înălțării Sfntei Cruci înseamnă începutul acestei sărbători. La slujbele din această zi se adaugă cântări, rugăciuni și lecturi biblice în legătură cu sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Este un moment de pregustare a bucuriei sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci.

2. Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul – a fost unul din centurionii împăratului Tiberiu (14-37) din cohorta Italica din orașul Cezareea Palestinei. Deși era păgân, Corneliu era un om bun și milostiv așa cum vedem în Faptele Apostolilor, capitolul X. Aflând despre învățăturile și patimile Domnului nostru Iisus Hristos începuse să creadă și se ruga lui Dumnezeu ca să-l învrednicească a primit Sfântul Botez.

Acest lucru nu era tocmai ușor de împlinit, deoarece creștinii veniți din Iudeea în frunte cu Sfântul Apostol Petru susțineau că păgânii trebuie să fie mai întâi tăiați împrejur, să primească legea mozaică și pe urmă să fie botezați. În Faptele Apostolilor capitolul X, versetele 10-16 se arată descoperirea lui Dumnezeu către Sfântul Apostol Petru prin care i se arată că și păgânii pot fi primiți la creștinism numai prin sfântul botez.

Corneliu Sutașul a fost cel dintâi păgân primit în creștinism, în felul acesta el a deschis calea păgânilor către Hristos. După ce a primit sfântul botez, Corneliu a însoțit pe Sfântul Apostol Petru în misiunea de propovăduire, iar mai pe urmă a fost hirotonit Episcop. În timp ce se afla în Efes cu Petru și Timotei, sunt înștiințați că în orașul Schepsia există păgâni.

Au tras la sorți și aceștia au căzut asupra lui Corneliu. Ajungând în oraș, senatorul Dimitrie îl prinde pe Corneliu și îl obligă să jertfească idolilor. Atunci Corneliu s-a rugat lui Dumnezeu și s-a cutremurat pământul, prinzând sub dărâmături pe soția și fiul senatorului.

Dumnezeu ascultă rugăciunea lui Corneliu și Evdochia împreună cu Dimitrie sunt scoși teferi de sub dărâmături. În urma acestei minuni, senatorul Dimitrie se botează împreună cu familia sa și alți 277 de păgâni. Episcopul Cornelie a construit pe locul vechiului templu păgân, o frumoasă biserică. Despre moartea sa unii spun că a rămăs până la sfârșit în orașul Schepsia, iar alții spun că Sfântul Apostol Pavel l-a trimis ca Episcop în Troada (Troia – Ilion) și că acolo a murit.

3. Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei – s-a născut pe la anul 210 în Cartagina, într-o familie păgână nobiliară, foarte bogată, primind numele de Caecilius Ciprianus, poreclit și Thascius. Nu avem informații despre anii tinereții sale, nici despre școlile urmate, dar luând în considerare reputația sa de la vârsta de 35 de ani, când s-a convertit la creștinism, deducem că și-a însușit o cultură profană vastă și profundă.

Convertirea la creștinism în anul 245 a fost pregătită timp îndelungat de preotul Caecilianus, pe care Sfântul Ciprian îl repspecta și îl iubea ca pe un părinte. Convertirea a produs o schimbare radicală a concepției Sfântului Ciprian despre viață, schimbare de care este uimit el însuși. A fost înzestrat cu două mari virtuți: castitatea și dragostea. În anul 247 este hirotonit preot, iar după moartea Episcopului Donatus este ales în anul 249 Episcop al Cartaginei.

Ca Episcop s-a preocupat de disciplina în Biserică punând mare accent pe ascultare. În anul 250 în timpul persecuției împăratului Deciu a crescut numărul creștinilor din Africa care au apostaziat. Pentru a curma tulburarea în Biserică, Sfântul Cirpian s-a retras într-un loc ascuns.

După aproximativ 15 luni de absență, Sfântul Ciprian a a avut mult de luptat cu cei care au apostaziat de la creștinism și a introdus ca regulă generală, pentru reintegrarea acestora, penitența. Sfântul Ciprian, cu Biserica Romei și cu Episcopii africani, a reprimit pe apostați, însă treptat, după un timp de penitență, excepție făcând cei bolnav pe moarte.

O contribuție deosebită a avut Sfântul Ciprian pe tărâm social, o dată cu izbucnirea ciumei, între anii 252-254 și a unui nou val de persecuții, implincâdu-se în numeroase acte de milostenie și întrajutorare creștină. În anul 256 izbucnind persecuția lui Valerian, Sfântul Ciprian a fost exilat la Curubis în luna august.

În anul 257 este chemat din exil de Galeriu Maximus și după unele încercări de atragere a sa la păgânism, nereușite, este condamnat la moarte și executat la data de 14 septembrie 258. Executarea sa s-a făcut prin sabie în localitatea Ager Sexti, lângă Cartagina. Sfântul Ciprian al Cartaginei este părintele ecclesiologiei creștine.

4. Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop – Cuviosul Ioan s-a născut spre sfârşitul veacului al XV-lea, în satul Silvaşul de Sus, din apropierea oraşelor Haţeg şi Hunedoara. El îşi însoţea părinţii la lucrul câmpului unde, treptat, a început să înţeleagă, din contemplarea naturii, înţelepciunea şi atotputernicia Ziditorului tuturor.

Credinţa i-a sporit prin învăţăturile primite de la părinţii săi dreptcredincioşi şi prin rugăciunile făcute în biserica satului, dar şi în singurătate. Dorind să-şi închine întreaga viaţă lui Dumnezeu, a părăsit casa părintească şi s-a închinoviat în obştea călugărilor de la Mănăstirea Prislop, ctitorită de Sfântul Nicodim de la Tismana (†1406), în care se păstrau încă vii amintirea şi rânduiala lăsate de marele stareţ.

După mai mulţi ani şi după ce s-a deprins cu virtuţile ascultării şi smereniei, cu binecuvântarea duhovnicului său s-a retras pe malul abrupt al pârâului Slivuţ, nu departe de mănăstire, unde şi-a săpat singur o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de „Chilia” sau „Casa Sfântului”. Aici a vieţuit în neîncetate rugăciuni şi posturi, bine plăcând lui Dumnezeu.

Viaţa sa îmbunătăţită s-a sfârşit, potrivit tradiţiei locului, în acest fel: Pe când îşi făcea o fereastră la chilia lui, doi vânători, de pe versantul celălalt al prăpastiei, l-au vânat, neştiind că vieţuia în acele locuri. Poporul dreptcredincios l-a cinstit cu evlavie ca sfânt încă din timpul vieţii, dar şi după neaşteptatul lui sfârşit.

Vestea despre el s-a răspândit şi în Ţara Românească, de unde au venit câţiva călugări care i-au cerut trupul, ducându-l şi tăinuindu-l într-una din mănăstirile de peste munţi. Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop stă până astăzi pildă vie de sfinţenie pentru credincioşii din părţile Haţegului şi Hunedoarei, iar chilia Sfântului rămâne loc de pelerinaj pentru toţi cei ce se îndreaptă către străvechea mănăstire a Prislopului.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ziua de 19 iunie 1992 a trecut în rândul Sfinţilor din calendar pe Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, având zi de prăznuire data de 13 septembrie a fiecărui an.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi. Amin.

5. Sfântul Sfinţit Mucenic Gordian şi Sfinţii Mucenici Macrovie (Macrobiu), Helie, Valerian, Zotic, Seleuc şi Lucian, au pătimit prin anii 323-324, în timpul persecuţiei lui Liciniu.

Sfinţii Macrobiu şi Gordian erau doi tineri de prin părţile Asiei Mici, unul era din Paflagonia, iar celalalt din Capadocia. Amândoi slujeau la curtea împaratului Liciniu. Dar, într-o zi aflându-se că sunt creştini, au fost exilaţi în Scythia Minor, la Tomis.

Aici a avut loc judecarea şi execuţia Sfinţilor Zotic, Lucian şi Helie, care în final au şi fost decapitaţi pentru faptul că au refuzat să se lepede de credinţa creştina. La aceasta au fost nevoiţi să asiste şi cei doi sfinţi exilaţi de Liciniu.

Ulterior, Macrobiu şi Gordian au primit şi ei mucenicia, fiind condamnaţi la moarte prin ardere în foc. Ultimul dintre cei prăznuiţi în această zi, Sfântul Mucenic Valerian, a murit plângând pe mormintele fraţilor săi de credinţă.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente