Înainte-prăznuirea Botezului Domnului; Sf. Ier. Silvestru, episcopul Romei; Sf. Cuv. Serafim de Sarov (Harți)

Sf. Ier. Silvestru

Sfântul Silvestru s-a născut în Roma şi a fost crescut de mic în credinţa creştină, învăţând carte şi purtări bune de la preotul Cvirin. Ajungând în vârstă şi-a arătat dragostea către Dumnezeu şi către aproapele prin ajutorarea şi apărarea celor prigoniţi pentru credinţă.

Pentru faptele lui alese şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, după moartea lui Miltiade, a fost hirotonit episcop al Romei vechi, cu învoirea tuturor. Păstoria lui s-a arătat pilduitoare: a dat rânduieli bune Bisericii şi preoţilor şi a apărat Dumnezeirea Mântuitorului împotriva hulitorilor, dovedindu-le din Scriptură că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, născut din Fecioară, cum au grăit proorocii. La adânci bătrâneţi episcopul Silvestru a trecut la Domnul, în anul 335.

Sf. Cuv. Serafim de Sarov

Cuviosul Serafim s-a născut în anul 1759, la 19 iulie, în oraşul Kursk, din Rusia, având părinţi binecredincioşi, Isidor şi Agafia. A intrat în mănăstirea din Sarov la vârsta de 19 ani, iar la 27 de ani a fost hirotonit preot. Vreme de 10 ani, din 1794 până în 1804, a trăit singur în pădure, păzind în amănunt rânduiala Sfântului Pahomie din Egipt, pe care a descoperit-o în setea lui neobosită de a citi cărţile Sfinţilor Părinţi.

În pădure, Sfântul Serafim locuia în tovărăşia animalelor sălbatice: urşi, lupi, vulpi, care se obişnuiseră să ia hrana din mâna lui. Din ispita diavolului, Sfântul Serafim a fost bătut rău de tâlhari şi a fost găsit fără cunoştinţă în coliba lui din pădure. Vindecat de răni, între anii 1804-1807 a primit rânduiala de viaţă a stâlpnicilor şi a petrecut o mie de zile şi de nopţi, rugându-se în genunchi, pe o piatră, în inima pădurii, îndurând ierni grele.

Mai apoi, vreme de mulţi ani, a stat zăvorât în chilia lui din mănăstire, fără pat şi fără căldură, având ca pravilă – rostirea rugăciunii lui Iisus, iar ca citire săptămânală – cele patru Evanghelii. Duminica se împărtăşea cu Sfintele Taine, pe care i le aducea un preot în chilia sa.

În urma unei vedenii în care i s-a arătat Maica Domnului, însoţită de Sfinţii Petru al Alexandriei şi Clement al Romei, Sfântul Serafim a primit darul de a povăţui suflete ca părinte duhovnicesc (stareţ) şi a început să primească pe credincioşi la chilia sa. Îi întâmpina întotdeauna rostind cuvintele: „Bucuria mea!”, şi îi învăţa că scopul vieţii creştine este „dobândirea Duhului Sfânt”. Iisus, Fiul lui Dumnezeu, chemat în rugăciunea neîncetată, Se arată prin venirea Duhului Sfânt, iar Duhul şi Fiul, împreună, îl duc pe cel ce se roagă la apropierea de Tatăl.

Mărturia lucrării de împărtăşire din lumina dumnezeiască, aşa cum a cunoscut-o Sfântul Serafim, este descrisă în cartea lui Nicolae Motovilov: Viaţa Sfântului Serafim de Sarov. Motovilov îi spuse Cuviosului Serafim: „Şi totuşi, eu nu înţeleg cum pot să am siguranţa că sunt în Duhul Sfânt. După care semne pot eu să cunosc singur că harul Sfântului Duh se află în mine?”. Părintele Serafim spuse: ,,Iată, acum, suntem amândoi în harul Sfântului Duh… Dar de ce nu mă priveşti?”. ,,Părinte, nu pot să te privesc.

Ochii sfinţiei tale aruncă fulgere de lumină. Faţa sfinţiei tale e mai arzătoare decât soarele şi mă dor ochii”. Şi Cuviosul Serafim urmă: ,,Te afli în plinătatea Sfântului Duh, altfel n-ai putea să mă vezi în starea aceasta”. Apoi i-a spus şoptit: ,,Mulţumeşte lui Dumnezeu pentru milostivirea Lui către noi. Vezi, în adâncul inimii m-am îndreptat către Dumnezeu, zicând: Doamne, fă pe omul acesta vrednic să vadă, cu ochii lui trupeşti, arătarea Preasfântului Duh. Şi iată, Dumnezeu a auzit rugăciunea smeritului Serafim… Dar bine, de ce nu te uiţi la mine? Nu-ţi fie teamă, Dumnezeu este cu noi…”.

,,Încurajat, încercai să ridic ochii şi o spaimă sfântă îmi cuprinse toată fiinţa. Închipuiţi-vă faţa unui om care vă vorbeşte din mijlocul soarelui; îi vezi mişcarea buzelor, înfăţişarea ochilor, îi auzi glasul, simţi că te ţine de umeri, dar nu-i vezi nici braţele, nu vezi nici trupul tău, nici al celui ce-ţi vorbeşte, ci vezi numai o lumină strălucitoare, o lumină orbitoare, luminând întinsul zăpezii, până departe, împrejur, luminând fulgii de zăpadă, care nu încetau să cadă peste mine şi peste marele stareţ”.

Şi Părintele Serafim urmă: ,,Dacă numai presimţirea, arvuna aceasta a bucuriei viitoare, umple inima noastră de atâta mângâiere şi atâta înviorare, ce vom spune de bucuria însăşi, care este pregătită în ceruri, tuturor celor ce plâng aici pe pământ? Şi dumneata, dragul meu, ai plâns destul în viaţa pământească. Dar, iată, cu câtă bucurie te mângâie Dumnezeu…

Dar acum e vremea luptelor, a strădaniilor neîncetate, e vremea dobândirii unor puteri din ce în ce mai mari, ca să creştem ,,până la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (cf. Efeseni 4, 13). Atunci, însă, bucuria aceasta, pe care o simţim acum în parte şi într-un timp scurt, se va arăta în toată plinătatea ei şi ne va covârşi toată fiinţa cu desfătări negrăite, pe care nimeni nu va mai putea să le ia de la noi”.

Cuviosul Serafim a întemeiat mănăstirea de maici de la Diveevo, apoi a răposat cu pace în ziua de 2 ianuarie a anului 1833. Prima aflare a moaştelor sale a avut loc cu prilejul trecerii lui în rândul Sfinţilor, în anul 1903, la 19 iulie, dată care a devenit a doua lui zi de prăznuire.

În anul 1926, pe vremea prigoanei ateiste, mănăstirea Diveevo a fost desfiinţată, iar moaştele Cuviosului au fost ascunse de atei, spre a opri pelerinajele prin care credinţa se întărea. Ele au fost descoperite din nou în anul 1991 şi au fost aşezate la Diveevo, unde mulţimi de credincioşi din toată lumea vin spre a-l cinsti.

Sfântul Serafim a rămas în conştiinţa credincioşilor ortodocşi ca un mare părinte duhovnicesc, lucrător al rugăciunii neîncetate, purtător de har şi făcător de minuni.

Pentru rugăciunile Cuviosului Serafim, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente