În Joia Mare Arhiepiscopul Casian a spălat picioarele a 12 elevi din Galaţi

În Joia Mare, IPS Casian a spălat picioarele a 12 elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 20 din Galaţi. Obiceiul este păstrat an de an şi aminteşte de gestul Mântuitorului Iisus Hristos Care a spălat picioarele celor doisprezece Apostoli.

În acest an, beneficiarii acestei rânduieli ritual au avut vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse.

Urmând gestul Mântuitorului, după Sfânta Liturghie Arhiepiscopul a spălat picioarele celor 12 „mici ucenici“, după care le-a oferit făclii aprinse.

Apoi, copiii au primit încălţăminte şi îmbrăcăminte nouă, precum şi obiecte de igienă personală.

Acţiunea din Joia cea Mare a fost organizată de Arhiepiscopia Dunării de Jos, în parteneriat cu filiala gălăţeană „Sfântul Apostol Andrei” a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România.

La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Arhiepiscopul Casian a oficiat în această dimineaţă slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, în cadrul căreia a fost sfinţit Sfântul Agneţ, din care se va pregăti şi se va păstra, pe Sfânta Masă, în tot timpul anului, Sfânta Împărtăşanie ce va fi oferită celor bolnavi şi copiilor.

Cu acest prilej, foarte mulţi copii şi credincioşi participanţi la slujbă au fost împărtăşiţi de IPS Casian.

Foto Credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…