„În fiecare sfânt Se sălăşluieşte Hristos prin dumnezeirea şi umanitatea Sa sfântă şi sfinţitoare”, spune Episcopul Giurgiului

În Duminica Tuturor Sfinţilor PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Bolintin Deal I din Protopopiatul Bolintin, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Ierarhul a vorbit, în cuvântul său rostit în 11 iunie 2017, despre rolul deosebit pe care sfinţii îl au în iconomia mântuirii noastre.

În Ortodoxie sfinţenia tainică ni se revelează prin sfinţi, iar Biserica ne prezintă o admirabilă zugrăvire a sfinţeniei prin pilda sfinţilor. În fiecare sfânt Se sălăşluieşte Hristos prin dumnezeirea şi umanitatea Sa sfântă şi sfinţitoare, ca un izvor al darurilor. Mai înainte de a ajunge să fie prietenii lui Dumnezeu au fost oameni, iar această calitate nu au pierdut-o, ci i-au adăugat cununa sfințeniei, primită de la Dumnezeu, a spus Părintele Episcop.

La final, Preasfinția Sa a oferit preoților daruri. Credincioșii prezenți au avut posibilitatea de a se închina la fragmente din moaștele Sf. Luca al Crimeei.

În continuare, la Centrul cultural-pastoral Gavril Drugănescu din localitatea Florești Stoenești, județul Giurgiu, a avut loc conferința de primăvară a preoților din Protopopiatul Bolintin. Temele abordate s-au încadrat în tematica generală a Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești în Patriarhia Română.

Comentarii Facebook


Știri recente