În 1944 moaştele Sf. Parascheva au fost aduse la Patriarhie | În perioada respectivă credincioşii au venit ziua şi noaptea să o cinstească, spune PS Timotei

Despre evlavia bucureştenilor faţă de Sfânta Parascheva le-a vorbit sâmbătă, 14 octombrie, PS Timotei credincioşilor parohiei „Buna Vestire” din Capitală. Cu prilejul celui de-al doilea hram al bisericii, Ierarhul a făcut referire, în cuvântul său, la perioada când moaştele sfintei au fost aduse la Bucureşti. Mărturiile contemporanilor spun că în perioada respectivă credincioşii au venit ziua şi noaptea să o cinstească pe Sfânta Parascheva, a spus PS Timotei.

Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a amintit că moaştele Sfintei Parascheva au fost aduse în Bucureşti în anul 1944. Acestea au fost aşezate, timp de trei săptămâni, spre închinare credincioşilor în Catedrala Patriarhală.

Nicio clipă Catedrala nu a fost închisă în perioada respectivă. Atât la venirea ei, cât şi la plecare străzile cetăţii au fost pline de oameni care s-au bucurat să vadă şi să atingă racla care adăposteşte moaştele Sfintei Paraschva, a evidenţiat Preasfinţia Sa.

Moaştele Ocrotitoarei Moldovei au fost aduse în dimineaţa zilei de 27 octombrie 1944 şi au fost aşteptate de foarte mult popor şi de slujitori ai Bisericii în apropierea Palatului Cotroceni. De acolo au fost aduse în procesiune până la Catedrala Patriarhală unde au fost întâmpinate chiar de Patriarhul Nicodim Munteanu. Sfintele moaşte au rămas în Catedrala patriarhală până în ziua de 13 noiembrie 1944, când au fost conduse de foarte mulţi credincioşi până la Arcul de Triumf şi de acolo urcate într-un automobil care le-a dus la Iaşi.

Credincioșii care au venit sâmbăta aceasta la parohia Buna Vestire – fostă Schitul Maicilor, s-au rugat împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor care a oficiat Sfânta Liturghie şi a adresat comunităţii un cuvânt catehetic.

În omilia sa, PS Timotei a explicat modul în care moaştele Sfintei Parascheva au ajuns la Iași. Patriarhul Partenie cel Bătrân, în anul 1641, a hotărât să le trimită la Iaşi ca răspuns al mărinimiei rar întâlnite a voievodului Vasile Lupu care plătise toate datoriile pe care le Patriarhia Ecumenică le avea faţă de poartă. Vasile Lupu nu a plătit doar datoriile din 1641, ci toate datoriile din urmă, a spus ierarhul.

Conform cronicarului Dimitrie Cantemir, suma pe care a plătit-o domnitorul Vasile Lupu s-a ridicat la 560 de pungi cu aur.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a făcut referire la un ierarh al Bisericii noastre care a iubit biserica Schitul Maicilor, actualul lăcaş de cult al Parohiei Buna Vestire.

Biserica această poartă amintirea unui mare ierarh care în perioada comunistă a suferit mult, un mitropolit care a păstorit în Oltenia şi care, în acestă biserică, după o liturghie pe care a oficiat-o  în Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, a trecut la cele veşnice îndată după oficierea slujbei. Este vorba despre mitropolitul Nifon Criveanul care a trăit ultimii ani ai vieţii, retras fiind din scaun din pricina regimului comunist şi care a fost îngropat la Mănăstirea Cernica, a precizat Preasfinţia Sa

Biserica „Buna Vestire”, care se află în apropierea Mănăstirii Antim, este ocrotită și de Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni.

Foto credit: Ziarul Lumina

Foto Arhivă: Agerpres

Comentarii Facebook


Știri recente