„Îmbunătățirea parteneriatului public-privat prin contractarea de servicii sociale”, la Arad

La Arad a avut loc, în data de 06 iulie 2016, o masă rotundă cu tema „Planul de contractare a serviciilor sociale pe anul 2016, îmbunătățirea parteneriatului public-privat prin contractarea de servicii sociale, precum și aspecte ale cadrului legislativ în vigoare”. Evenimentul a fost organizat de  Consiliul Județean Arad și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, informează Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Aradului.

Evenimentul s-a înscris în demersurile de îmbunătățire a parteneriatului între instituții publice și a parteneriatului public privat pentru a contribui la creșterea șanselor reale de integrare în școală și comunitate a copiilor, tinerilor și persoanelor adulte din serviciile rezidențiale de tip familial și de tip centru de îngrijire și asistență.

La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor publice (Consiliului Județean Arad, DGASPC Arad, Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad, Arhiepiscopia Aradului), ai organizațiilor neguvernamentale și ai instituțiilor de drept privat.

În cadrul întâlnirii au fost discutate posibile realizări de parteneriat pentru a facilita, la nivel județean, integrarea copiilor și tinerilor din sistemul de protecție județean, în școală și comunitate, discutându-se şi situaţia Consiliilor Comunitare Consultative din unităţile administrativ-teritoriale judeţene, care reprezintă asocierea membrilor comunităţilor pentru sprijinirea persoanelor care au nevoie de asistenţă socială.

 

                               

Comentarii Facebook


Știri recente