Ilfov | Peste 100 persoane au primit daruri de la Voluntarii CMN în prima zi de Paști

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) au sărbătorit prima zi de Paşti împărţind peste 100 de pachete cu produse alimentare specifice sărbătorilor pascale mai multor persoane aflate în dificultate.

Beneficiarii acțiunii filantropice din 8 aprilie 2018 au fost persoane cu posibilități financiare reduse din localităţile Cozieni, Găneasa şi Piteasca, judeţul Ilfov.

În aceeași zi voluntarii au mai oferit daruri celor 60 de vârstnici aflaţi în cadrul Căminului de bătrâni „Sf. Irineu” din oraşul Pantelimon.

Dan Prună, coordonatorul grupului de voluntari, a spus că scopul inițiativei a fost acela de a transmite bucuria Învierii celor bolnavi și aflați în dificultate.

„Contează mult pentru acești vârstnici să le oferi puțină dragoste, puțină alinare, o vorbă bună, asta contează cel mai mult. Mulți dintre ei sunt părăsiți de copii sau au copiii foarte departe, ori se confruntă cu o boală care îi țintuiește la pat. A fost o activitate foarte frumoasă”, a mărturisit Dan Prună.

Toate acțiunile social-filantropice ale Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt derulate de voluntari sub coordonarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru.

Biserica Ortodoxă Română este cel mai mare filantrop raportat la contribuţia sa în lucrarea socială. Zeci de mii de persoane au beneficiat până în prezent numai de proiectele desfăşurate de voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale. Prin programul „Donează sânge, salvează o viaţă!” au fost colectate peste 10 tone de sânge.

De asemenea, prin intermediul proiectelor „Sănătate pentru sate” şi „Prevenție și educație pentru sănătate” au fost asistate şi consiliate în diferite specializări medicale foarte multe persoane din domeniul rural.

Foto credit: Voluntarii CMN

Comentarii Facebook


Știri recente