Editura BASILICA a Patriarhiei Române a publicat recent cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cartea IISUS HRISTOS – LUMINA LUMII ȘI ÎNDUMNEZEITORUL OMULUI, în cadrul Colecției „Dumitru Stăniloae – OPERE COMPLETE”.
„Teologia ortodoxă este esențialmente o teologie a luminii pentru că însuși „Dumnezeu este lumină” (1 Ioan 1, 5). De aceea, în cartea de față, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae folosește în mod precumpănitor un limbaj al luminii, tâlcuind mari teme ale gândirii teologice și trăirii duhovnicești ortodoxe din această inedită perspectivă. Astfel, înțelegem că „tot ce există este lumină”. Depășind treptele luminii create – fie că este vorba de cea fizică, fie de cea iradiind din înțelesurile lucrurilor -, omul sporit duhovnicește poate ajunge să străvadă, cu ajutorul luminii sesizante a minții, dăruite lui prin însuși faptul creării sale, chiar existența luminii celei necreate. Se împlinește, astfel, tainic, cuvântul Psalmistului, care spune: „întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalmul 35,9).
De altfel, chiar omul și lumea sunt deopotrivă taine și lumini, în măsura în care rămân în Dumnezeu. Doar statornicite în El lumea și omul își dezvăluie înțelesurile, rosturile lor înalte și netrecătoare, de Dumnezeu rânduite din veșnicie. De aceea, orice încercare de a le devaloriza punându-le sub semnul absurdului este neavenită. Absurdul, ne previne Părintele Dumitru Stăniloae, citând nume celebre de promotori ai acestei viziuni profund negative, nu este o contestare doar a oricărei finalități în creație, în lume, ci a înseși temeiurilor binelui, izvorâtor din iubire, deoarece absurdul înseamnă biruința nonsensului, a non-comuniunii, deci a întunericului și a morții. Binele, însă, este indisolubil legat de lumină, de sensul creator nepieritor, de bucuria comuniunii, după cum arată Sfântul Evanghelist Ioan: „oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel ce lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârșite.” (Ioan 3,20-21). Dar, a vorbi despre atotprezența luminii, despre binele pururi ziditor, înseamnă de fapt a vorbi, implicit, despre necuprinsa și mântuitoarea iubire dumnezeiască, adică despre însuși Creatorul a toate, „pentru că Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 8).
Fiind „Lumina lumii” (Ioan 8, 12), Fiul și Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu, adică Hristos Domnul, a făcut și din cuvântul omenesc un purtător al luminii, al vieții, după propriul Său chip: „întru El era viață, și viața era lumina oamenilor” (Ioan 1,4). De aceea, spune Părintele Dumitru Stăniloae, învățăturile lui Hristos sunt lumină, Biserica însăși este lumină. Toate își primesc lumina din strălucirea învierii Domnului și toată firea zidită, cea văzută, năzuiește să fie îmbrăcată în lumina neapusă după obșteasca înviere. Și, pentru că o adevărată mistică a luminii dumnezeiești a Preasfintei Treimi o aflăm mai ales în scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog, Părintele Dumitru Stăniloae încheie acest volum printr-o admirabilă tâlcuire a inegalabilelor Imne ale dragostei dumnezeiești, traduse în limba română, cu ani în urmă, tot de dânsul. Din acestea vedem bine, însă, că primirea în lumină nu este necondiționată, ci se câștigă prin nevoință, prin încordata și continua strădanie spirituală a celui credincios: „Pe cât mă curățesc, pe atât mă și luminez „(Imne, 9). De aceea, și Părintele Dumitru Stăniloae întărește: „Numai în cei uniți prin Botez și Sânta împărtășire cu Hristos Se arată El ca lumină, dacă folosesc puterea Lui pentru a se ridica din patimile ce-i atrag spre lume. Mistica ortodoxă nu este numai o mistică a luminii, ci și o mistică hrănită de Sfintele Taine.” Așadar, cu sporită bucurie binecuvântăm acum prima editare a acestei atât de luminoase cărți a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae într-o editură bisericească, spre folosul vieții duhovnicești a clerului, monahilor și credincioșilor mireni” (Cuvânt înainte al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel)
