Iertarea celor ce ne-au greșit este un prim pas spre restabilirea echilibrului nostru sufletesc, a spus PS Ieronim Sinaitul

Iertarea celor ce ne-au greșit este un prim pas spre restabilirea echilibrului nostru sufletesc, dar și a binelui în jurul nostru, în familie, în vecinătate în societate, a explicat PS Ieronim Sinaitul în predica rostită duminică în cadrul Sfintei Liturghii.

Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, a slujit duminică, 1 octombrie 2017, în Catedrala Patriarhală.

Preasfinția Sa a subliniat discrepanța dintre voia lui Dumnezeu și mentalitatea din vechime „ochi pentru ochi și dintre pentru dinte”, care este de asemenea o situație nenaturală ființei umane, ca chip al lui Dumnezeu.

Mântuitorul Hristos pune o regulă foarte importantă, contrară mentalității de a iubi pe cei ce ne iubesc și de a răsplăti răul cu rău: „Precum voiți să vă facă vouă oamenii, așa le faceți și voi lor” (Luca 6:31), a continuat ierarhul.

Dacă arăți dragoste, dacă ajuți și dai cu împrumut, așteptând să ți se ofere înapoi, din punct de vedere sufletesc, spiritual, nu ai făcut vreun pas înainte. Aceste fapte sunt numai pe orizontală, o reacție firească a omului, dar nu reprezintă o reacție completă, pentru că de la sentimentele tale cele mai frumoase și mai înalte excluzi pe alți oameni care sunt cuprinși de „spinii urii și ai altor păcate” care fie te vorbesc de rău, fie din invidie, într-un moment al vieții îți fac vreun rău.

Și aceștia trebuie să fie în vederea noastră sufletească, ei nu trebuie excluși, precum nici Dumnezeu nu exclude pe nimeni. El iubește pe toți și așteaptă să se întoarcă, ba chiar le oferă multe prilejuri de întoarcere, a precizat PS Ieronim Sinaitul.


Patriarhul Daniel: Iubirea sinceră de vrăjmaşi începe
cu rugăciunea pentru iertarea lor


Reflectând în continuare la starea de răutate în care cade de multe ori creștinul, PS Ieronim a spus că nu omul este originea în sine a răului.

În acest sens, ierarhul a amintit cuvântul Sfintei Cuvioase Sinclitichia din Egipt: „Diavolul este acela care îi robește pe unii oameni, îi întunecă și îi pornește cu rău și invidie, cu egoism și răutate asupra aproapelui”.

Iertarea celor ce ne-au greșit este un prim pas, împreună cu rugăciunea, spre restabilirea echilibrului nostru sufletesc, dar și a binelui în jurul nostru, în familie în vecinătate în societate.

Părintele Episcop a subliniat că iertarea nu este de multe ori un lucru ușor, dar trebuie să o împlinim pentru că „în iertarea celor ce ne-au greșit nouă stă și iertarea noastră” a spus Preasfinția Sa, citându-l pe Sfântul Maxim Mărturisitorul.

În partea a doua a predicii, Preasfinția Sa a evidențiat milostivirea nemăsurată a Maicii Domnului, al cărei Acoperământ a fost serbat în prima zi din octombrie. De asemenea, PS Ieronim a evidențiat aspecte din viața Sfântului Apostol Anania și a celor doi sfinți români serbați: Cuvioșii Iosif şi Chiriac de la Bisericani.

(†) Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Sf. Cuv. Roman Melodul; †) Sf. Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani; Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – iubirea vrăjmaşilor) – Basilica.ro

1. În zilele împăratului Leon cel Înţelept (886-912), în Constantinopol, spre duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, întru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie şi de faţă stând mulţimea poporului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, împreună cu…

Foto credit: Basilica.ro

Salvează

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…