Icoana Intrării Domnului în Ierusalim

Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, evocată în numeroase icoane ortodoxe, marchează singurul moment din Sfânta Scriptură în care Hristos este aclamat ca împărat de către mulțime. Regele întâmpinat cu atâta bucurie nu era însă conducătorul de stat mult așteptat, ci aparținea lumii de sus, cu totul diferită de a noastră. O săptămână mai târziu, aceeași idee va constitui una dintre cauzele pentru care El va fi hulit, batjocorit și răstignit. Minunea învierii lui Lazăr din mormânt, sărbătorită în sâmbăta dinaintea Duminicii Floriilor, pare să anticipeze Învierea lui Hristos și e considerată motivul principal al primirii lui Iisus în Ierusalim cu așa mare entuziasm colectiv.

Scena întâmpinării Domnului în orașul sfânt este descrisă în Evanghelia Sfântului Ioan, capitolul 12, versetele 1-18. Aceasta face destul de clare legăturile între învierea lui Lazăr din Bethania și intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim. De asemenea, în Evanghelia Sfântului Ioan ni se dezvăluie conexiunile mai subtile care leagă întreaga serie de evenimente dintre momentul învierii lui Lazăr, moartea și Învierea lui Hristos.

Când Iisus îl învie pe Lazăr, o mare mulțime se strânge la mormânt pentru a-L vedea și o mulțime la fel de mare Îl întâmpină când ajunge, mai târziu, în Ierusalim, deoarece oamenii au auzit de ceea ce se petrecuse în Bethania.

Împlinirea unei profeții

După ce s-a retras în pustie timp de câteva zile, Mântuitorul S-a întors în Bethania cu șase zile înainte de Paști, iar la cină, Maria i-a uns picioarele cu mir și i le-a șters cu părul, lucru interpretat de Hristos drept o pregătire pentru înmormântarea Sa.

Faptul că Domnul a ajuns în cetate călare pe un măgar este o împlinire a proorociei lui Zaharia, iar intrarea în oraș devine o triumfătoare procesiune mesianică. Tensiunea între Hristos și cei care-i voiau moartea crește (aceștia hotârându-se să-L ucidă în ziua învierii lui Lazăr), ducând la arestarea și răstignirea Sa; dar înainte de aceasta, El trebuia să împlinească profețiile prin săvârșirea Cinei celei de Taină.

Învierea lui Lazăr, unul dintre motivele aclamării lui Iisus în Ierusalim

Până spre sfârșitul secolului al IV-lea, sărbătorile liturgice din Ierusalim, atestate de pelerina Egeria, făceau referiri explicite care trasau legături între cele petrecute la Bethania și cele petrecute la Ierusalim. După sărbătorirea învierii lui Lazăr din Bethania din ziua de sâmbătă, după-amiaza se citea din Evanghelia Sfântului Ioan, capitolul 12, iar duminica, o procesiune de oameni purtând ramuri de palmier pornea de la Muntele Măslinilor spre Biserica Învierii, cântând „Binecuvântat fie Cel Care vine”.

Departe de Ierusalim, legătura cauzală între Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor era reprezentată mai puțin dramatic, dar fiecare zi a ajuns să aibă o semnificație mare pentru Biserică. Purtarea de ramuri de palmier de Florii a devenit o practică foarte răspândită în comemorarea intrării lui Hristos în orașul sfânt. Spre secolul al XIX-lea, botezurile au devenit practici tipice Sâmbetei lui Lazăr.

Citirile din Vechiul Testament din Săptămâna Mare ne povestesc despre așteptările mesianice care se împlinesc în ziua intrării triumfătoare a lui Iisus în Ierusalim. Citirile din Evanghelia de la Sfânta Liturghie sunt legate de evenimentele din Duminica Floriilor și de copiii din templu care Îl întâmpină pe Iisus ca pe fiul mesianic al lui David.

Mânzul asinei,simbolul neamurilor

Evenimentele sărbătorite și menționate în timpul slujbei Floriilor poartă o adâncă semnificație teologică. În primul rând, Biserica se unește în slujba sa cu întâmplările evocate. În al doilea rând, din pasajele citite în timpul slujbei se face o legătură clară între învierea lui Lazăr și Duminica Floriilor, existând și referiri la botez, care, probabil, își au originea în perioada când în Sâmbăta lui Lazăr se oficiau botezuri.

Este scoasă în evidență și conexiunea dintre lucrurile întâmplate la începutul și sfârșitul Săptămânii Mari, iar imnurile pun accent pe evenimentele din Duminica Floriilor ca pe niște împliniri de profeții. Cel care împlinește profețiile este „Cel ce vine”, Dumnezeu Întrupat, Cel Care aduce biruința și mântuirea poporului Său, Cel Care vine „să-l învieze pe Adam”.

Hristos, al Cărui tron este în împărăția Sa, Se smerește pentru a se așeza pe un asin și pentru a fi întâmpinat de copii. Faptul că Domnul intră în Ierusalim călare pe un asin simbolizează neamurile needucate prin Lege și Profeți, pentru care Mesia vine pe pământ, pentru a le uni într-o unică mântuire.

Icoana Floriilor oferă liniște și bucurie

Icoanele rusești de la începutul secolului al XVI-lea redau scena Intrării lui Iisus în Ierusalim într-un stil fidel Sfintei Scripturi, folosind detalii și simboluri de mare semnificație din Evanghelia Sfântului Ioan.

Hristos este așezat într-o parte pe asin, având picioarele peste partea stângă a lui. Ține un pergament în mâna stângă, iar corpul Lui este întors cu fața spre privitor, deși, la o primă vedere, postura Sa ar putea sugera că se uită înapoi, la grupul de discipoli din spate. Acest grup, condus de Apostolul Petru, este reprezentat compact în partea stângă a icoanei, simetric față de grupul de oameni din dreapta, ce vin dinspre Ierusalim pentru a-L primi pe Domnul.

În fruntea mulțimii, doi oameni Îl întâmpină pe Hristos cu ramuri de palmier, în timp ce, la picioarele acestora, copii întind haine pe pământ în calea Sa. Prezența copiilor în icoană poartă o semnificație deosebită care este scoasă în evidență și în Sfânta Scriptură, aceștia strigând „Osana, fiul lui David” atunci când Îl întâmpină pe Iisus.

În partea superioară a icoanei, pe partea stângă, putem observa Muntele Măslinilor, a cărui vale coboară pe fundal până spre centrul picturii. Lângă munte e reprezentat un copac înalt cu doi copii urcați printre ramurile sale, iar în continuare, în dreapta, apare cetatea Ierusalimului, ilustrată ca un oraș compact cu turnuri și ziduri care includ multe clădiri; mulțimea iese de pe o poartă largă din zidurile orașului.

Imaginea asinului pare să plutească suspendată în centrul întregii opere, între discipoli și mulțime.

Trăsăturile din planul din spate ale muntelui, ale copacului și ale orașului se leagă direct de evenimentele comemorate în Duminica Floriilor, dar este, de asemenea, interesant de observat că aceste elemente ar putea constitui o referire subtilă la Sfânta Treime. Simbolismul inclus în tradiția creștină își are rădăcinile în peisaj, geografie și istoria oamenilor Tărâmului Sfânt; mai multe evenimente fac uz de unele detalii similare celor din această pictură, ceea ce ar putea constitui o referire la tradiția ei simbolistică.

Astfel, Muntele Măslinilor evocă amintirea altor experiențe de Revelația divină de la Sinai, Horeb sau Tabor; copacul și copiii care adună ramuri de palmier evocă scena stejarului din Mamvri și cea a copacul vieții. Orașul stilizat este reminiscența casei lui Avraam, fiecare casă mai mică simbolizând, în felul său, o formă diferită de trai, capabilă de a deveni un simbol pentru Tatăl Care este sursa și originea tuturor formelor de viață și de comunitate.

În contextul intrării în Ierusalim din Duminica Floriilor, imaginea orașului sfânt din icoană aduce aminte și de orașul istoric Ierusalim, ce a fost distrus la 40 de ani după crucificarea lui Hristos, și de noul Ierusalim din Apocalipă, simbol al comuniunii perfecte între Dumnezeu și creația Sa. Astfel, în timp ce marchează și sărbătorește în particular evenimentele din Duminica Floriilor, icoana are și o dimensiune eshatologică, care privește dincolo de evenimentul istoric specific.

În centrul icoanei nu sunt folosite culori foarte puternice, tonurile mai întunecate și mai aprinse fiind păstrate pentru reprezentarea celor două grupuri din părțile laterale opuse.

Pictura dă privitorului un sentiment de liniște și luminozitate, lucru surprinzător în lumina naturii evenimentelor emoționante și ale Duminicii Floriilor. Scopul acesteia nu pare cel de a stârni emoții, ci de a permite ca misterul Intrării în Ierusalim să ne fie prezentat astfel încât să ne pătrundă în inimi și să ne aducă bucuria și pacea împărăției Domnului.

Floriile în lumea creștină occidentală

La noi, sărbătorirea Duminicii Floriilor este marcată prin aducerea de ramuri de salcie la biserică, pentru a fi sfințite după Sfânta Liturghie. Dar fiecare țară are propria tradiție, în funcție de contextul geografic. Astfel, numele „Duminica Palmierilor” e des folosit în multe țări creștine, precum Spania, Grecia, Statele Unite sau Chile (unde această sărbătoare se traduce „Domingo de ramos”). În Italia, Floriile sunt sărbătorite, în schimb, nu doar cu ramuri de palmieri, ci și cu ramuri de măslin. Denumirea actuală din latină a sărbătorii este „Dominica in Palmis de Passione Domini”, ce anunță și începutul Săptămânii Patimilor. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 12 aprilie 2009)

Comentarii Facebook


Știri recente