„Hristos este cel mai bun oftamolog, te vindecă de orbirea minţii” – Episcopul Ignatie

La sfinţirea noii biserici din Parohia Grăjdeni, Protopopiatul Bârlad, Preasfinţitul Părinte Ignatie al Huşilor a spus că „Hristos este cel mai bun oftamolog, te vindecă de orbirea minţii”.

După slujba de târnosire a fost oficiată Sfânta Liturghie, în timpul căreia Episcopul Huşilor a insistat asupra lucrării de curăţire a minţii, scrie site-ul oficial al Eparhiei.

„Sunt momente de răscruce a vieţii, când suntem puşi în faţa alegerilor, şi nu de fiecare dată luăm alegerile cele mai bune, şi ne afundăm. Cât de mult contează, în astfel de momente, să ai o minte limpede, o minte curată, ca să poţi să vezi esenţa a ceea ce se întâmplă”.

„Neorânduiala, dezorganizarea la nivelul minţii este cea care oboseşte cu adevărat pe orice om. De aceea suntem atât de stresaţi, de neliniştiţi, pentru că nu avem ordine la nivelul minţii. Şi avem nevoie de Hristos, Care să facă lumină în mintea noastră, să ne dea vederea minţii. Vedere pe care noi o pierdem din pricina păcatului. Păcatul ne transformă în miopi din punct de vedere spiritual, nu mai vedem lucrurile aşa cum trebuie, le vedem distorsionat. Hristos însă ne dă lumina şi limpezimea gândului”, a spus Preasfinţia Sa.

La final, Părintele Episcop a evidenţiat pe cei care au contribuit la zidirea lăcaşului de cult, oferindu-le diplome de vrednicie.

Foto Credit: Episcopia Huşilor

Comentarii Facebook


Știri recente