Hramul Schitului Gura Izvorului | PS Andrei: Sfinții sunt expresia lucrării Sfântului Duh în lume

Sute de credincioși au participat în Duminica Tuturor Sfinților la sărbătoarea hramului schitului Gura Izvorului, stavropighie a Mănăstirii Toplița.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Andrei. Răspunsurile la strană au fost oferite de grupul psaltic Anastasios din Târgu Mureș. În cadrul slujbei, ierarhul a săvârșit o tundere în monahism.

În omilia rostită în data de 11 iunie 2017, Episcopul Covasnei și Harghitei a evidențiat exemplul pe care sfinții îl oferă creștinilor prin viața lor pilduitoare, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Sfinții sunt expresia lucrării Sfântului Duh în lume, casnici și prieteni ai Casei lui Dumnezeu, după cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Aceștia abundă cu viața lor pilduitoare fiindcă o trăiesc în și prin Sfântul Duh, devenind ficăruia dintre noi chip al smereniei și al mântuirii, a spus părintele episcop.


Schitul Gura Izvorului a fost construit nu departe de mausoleul de la Gura Secului – Toplița, ridicat în anul 1925 de Primul Patriarh al României, Miron Cristea.

Comentarii Facebook


Știri recente