Hramul Parohiei “Sf. Mc. Antim” din Galaţi

În data de 03 septembrie 2015, când Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sfântul Sfinţit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei, credincioşii parohiei gălăţene Sfintele Femei Mironosiţe şi Sf. Mc. Antimîşi cinstesc ocrotitorul ceresc.

Sărbătoarea a început în ajun cu Slujba Privegherii şi a continuat a doua zi prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi din municipiul Galaţi la care a asistat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, după cum ne-a mărturisit Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar şi mass-media al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiată slujba parastasului pentru vrednicii de pomenire Arhiepiscop Antim Nica al Dunării de Jos (1975-1994) şi Patriarhul Teoctist ( 1986-2007), dar şi pentru toţi ctitorii şi donatorii sfântului locaş adormiţi întru Domnul.

Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala agapă frăţească, toţi credincioşii prezenţi primind pachete cu hrană şi daruri de suflet.

De remarcat este şi faptul că această parohie este singura din ţară care îl are ocrotitor pe Sf. Mc. Antim, martir la anul 303, în timpul domniei împăratului roman Maximilian.

***

Printre primele lăcaşuri de cult din oraşul Galaţi înfiinţate după anul 1989, parohia Sfântul Sfinţit Mucenic Antim şi Sfintele Femei Mironosiţe este singura parohie din ţară închinată acestui Sfânt Sfinţit Mucenic.

Situată în nord-vestul oraşului Galaţi, pe Bulevardul Milcov nr. 25 A, într-o zonă muncitorească, Parohia Sfântul Sfinţit Mucenic Antim din Galaţi deserveşte nevoile pastorale şi liturgice ale aproximativ 4.000 de familii din cartierele Micro 13 B şi Micro 38. Ea a fost înfiinţată în anul 1990, la 21 septembrie, prin desprinderea a două zone din Parohiile Sfânta Treime- Fileşti şi Adormirea Maicii Domnului- Cimitir.

În data de 1 iunie 1991, s-a sfinţit locul şi s-a pus piatra de temelie, slujba fiind săvârşită de către Preasfinţitul Episcop Casian, pe atunci Arhiereu-Vicar al Episcopiei Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi un mare număr de credincioşi.

Impresionantul devotament al enoriaşilor şi osârdia credincioaselor din parohie care ajutau la construcţia bisericii au făcut ca, la propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în anul 1994, biserica să primească şi al doilea hram – Sfintele Femei Mironosiţe.

În anul 2000 s-a început pictarea bisericii în tehnica fresco de către pictorul Ciprian Buzuloi din Bucureşti, iar în anul 2011, Chiriarhul Dunării de Jos a sfinţit pictura Bisericii, care a fost aşezată ca un veşmânt al Învierii.

Comentarii Facebook


Știri recente