Hramul Parohiei românești din Logrono – Spania

Românii ortodocși din Logroño – Spania, și-au sărbătorit hramul, Sfânta Treime, în Duminica Cincizecimii, pe 3 iunie 2012, alături de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei. Ierarhul a ajuns în această parohie sâmbătă seara, când a asistat la slujba Vecerniei, după care a slujit un Parastas pentru toți cei adormiți, întrucât s-a făcut pomenirea generală a morților, zi cunoscută cu denumirea de Moșii de Vară, informează episcopiaspanieiportugaliei.es. Zeci de credincioși au luat parte la această slujbă, aducând la biserică bucate spre a fi binecuvântate, pentru pomenirea celor apropiați ai lor trecuți la Domnul.

Duminică dimineața, la praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Preasfinția Sa a slujit Sfânta Liturghie, începând cu ora 9:30, alături de părintele paroh Vasile Magnet și părintele diacon Claudiu Nicoară. Răspunsurile au fost date de corul parohiei, dirijat de doamna profesor Elena Balanuță, care predă Canto în mai multe școli din Spania.

Cu o vechime de nouă ani, corul are o activitate recunoscută printre parohiile din diaspora, fiind distins de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, în anul 2006, cu prilejul vizitei arhierești efectuate la Logroño.

La Sfânta Liturghie au luat parte și reprezentanți ai corpului diplomatic și ai autorităților locale: ambasadorul României la Madrid, domnul Ion Vîlcu, consulul României la Bilbao, domnul Florin Ghica, însoțit de echipa consulară, și consilierul Emilio Del Rio din partea Guvernului local.

Spre finalul slujbei, Preasfințitul Episcop Timotei l-a ridicat la rangul de iconom stavrofor pe părintele paroh Vasile Magnet, în semn de recunoaștere a eforturilor depuse de-a lungul celor 10 ani de pastorație în mijlocul românilor ortodocși din această parte a Spaniei. La rândul său, părintele Vasile i-a înmânat Preasfinției Sale o mitră, ca dar din partea parohiei.

Peste 500 de credincioși au fost prezenți la slujba arhierească, primind la final cuvintele Preasfințitului Episcop Timotei, care a citit mai întâi Pastorala la Pogorârea Sfântului Duh a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale.

De asemenea, ierarhul le-a adresat celor prezenți câteva sfaturi, învățături legate de importanța Sfântului Duh în viața fiecăruia: „Noi avem datoria de a lupta cu toate forțele noastre, să cerem ajutorul de la Dumnezeu pentru ca Duhul Sfânt, pe care L-am primit la Botez, să nu ne părăsească, ci să ne însoțească până la sfârșitul veacurilor, pentru că Duhul Sfânt este sfințitor, este Cel care ne ia durerea sufletească, este Cel care ne iartă păcatul, este a treia Persoană a Sfintei Treimi. Să ne străduim și să ne rugăm în toate zilele vieții noastre pentru ca Duhul Sfânt să se pogoare peste noi, pentru că, așa cum spune Sfântul Serafim de Sarov, țelul creștinului este acela de a-L dobândi pe Duhul Sfânt”.

Au adresat câteva cuvinte și ambasadorul Ion Vîlcu și consilierul Emilio Del Rio, arătând buna colaborare a corpului diplomatic, respectiv a autorităților locale, cu Parohia ortodoxă română din Logroño.

După Sfânta Liturghie, toți credincioșii au rămas la o agapă frățească.

Un deceniu de slujire la Logroño

O dată cu vizita Episcopului Timotei în Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Treime” din Logroño, românii de aici au celebrat, alături de preotul lor paroh, și împlinirea unui deceniu de la săvârșirea primei slujbe în această parohie, lucru petrecut pe data de 5 mai 2002. Un an mai târziu a fost înființată oficial parohia, fiind păstorită încă de la început de părintele Vasile Magnet. Slujbele se săvârșeau pe atunci în biserica catolică San Bartolomé, dar din 2004 s-au mutat, prin bunăvoința preotului catolic, în biserica Los Padres Salvatorianos, cu condiția de a o renova.

„Am făcut o renovare a bisericii, s-au făcut trei săli pentru activități cu copiii, s-a împodobit biserica cu icoane, cu prapori. Actualmente avem și un sediu de 200 mp. pentru Asociația „Sfânta Treime” din Logroño, înființată în anul 2007. Am investit 40.000 de euro în lucrările de reabilitare”, a precizat părintele Magnet.

În cadrul acestei asociații, al cărei președinte este preotul paroh, se organizează diverse activități cu tinerii enoriași, la diferite ocazii, precum Sfintele Paști, Crăciunul, Ziua Copilului, Ziua Națională a României. Tot aici, doamne învățătoare din parohie predau lecții de Limba Română, Engleză, Franceză etc. pentru elevii români. Pe lângă aceste spații, în toamna anului în curs vor fi inaugurate alte două săli cu aceeași destinație.

Comentarii Facebook


Știri recente