Hramul Parohiei Ortodoxe Române din Rochester – SUA

Credincioșii Parohiei Ortodoxe Române Sfânta Treime și Sfânta Împărăteasă Teodora din Rochester/Victor, statul American New York au sărbătorit, în Duminica a 16-a după Rusalii, 07 februarie 2016, cel de-al doilea hram al Bisericii, informează Alexandru Popovici.

Programul religios a început cu Slujba Utreniei și a continuat cu Sfânta Liturghie oficiată de către Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, alături de care a slujit şi preotul paroh Daniel Adrian Ene, secretar eparhial. Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba parastasului pentru ctitorii bisericii, mutați la Domnul.

Credincioșii prezenţi la sfintele slujbe au putut aduce cinstire sfintelor moaşte aflate în această biserică (moaştele Sfintei Împărătese Teodora a Bizanțului, ale Sfântului Ioan Maximovici, ale Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina, ale Sfintei și dreptei Ana, Mama Fecioarei Maria, ale Sf. Mucenic Efrem cel Nou, precum și un veşmânt Sfintei Filofteia de la Curtea de Argeș Tot în această duminică s-au aflat, pentru doar o zi, și moaștele Sfântului Calinic de la Cernica, de la Catedrala din Montreal).

La final, Pr. Paroh Daniel Ene a mulțumit Preasfințitului Părinte Ioan Casian pentru slujirea liturgică, dăruindu-i o icoană pictată pe sticlă, reprezentând pe Sfânta Împărăteasă Teodora.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente