Hramul paraclisului istoric al Reşedinţei Patriarhale

Paraclisul istoric al Reședinței patriarhale îşi serbează miercuri, 14 octombrie 2015, hramul închinat Sfintei Cuvioase Parascheva. În cadrul așezământului istoric se află şi un veșmânt al sfintei cuvioase.

Părintele Arhimandrit Paisie Teodorescu, Vicar patriarhal, a oferit mai multe informaţii, despre istoria sfântului lăcaș, pentru Radio TRINITAS: „Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale, cu hramul principal «Sfântul Mare Mucenic Gheorghe», a primit în anul 2008 și hramul «Sfânta Cuvioasă Parascheva». Paraclisul este integrat în ansamblul Palatului Reședinței Patriarhale și datează, în forma actuală, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Între anii 2009-2011, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au întreprins noi lucrări de conservare şi de restaurare a acestui paraclis. Sub conducerea tehnică a specialiştilor restauratori au fost executate lucrări de conservare şi de restaurare a picturilor murale, lucrări care au fost finalizate şi recepţionate în vara anului 2010. Faptul că Sfânta Parascheva are un veşmânt aici şi o icoană foarte frumoasă este o încurajare pentru maicile care formează obştea Mănăstirii «Sfânta Cuvioasă Parascheva», o încurajare la viaţă duhovnicească, la rugăciune zilnică şi la o activitate făcută cu gândul la Dumnezeu”.

Acest paraclis a fost construit deodată cu Catedrala patriarhală, între 1656 și 1658, fiind desăvârșit mai târziu, în anul 1723, de către Nicolae Vodă Mavrocordat și de mitropolitul Daniil (1719-1731), când s-au realizat unele reînnoiri și pictura murală interioară.

Comentarii Facebook


Știri recente