Hramul Paraclisului Eparhial Kretzulescu din Târgoviște. Numeroși credincioși s-au rugat Sfântului Antonie împreună cu IPS Nifon

Numeroși credincioși au participat miercuri la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul Reședinței eparhiale Kretzulescu din Târgoviște, aflat sub ocrotirea Sfântului Antonie cel Mare. Slujba a fost oficiată de IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei.

În cadrul ceremonialului liturgic, Laurențiu Ionuț Călimănescu a fost hirotonit diacon pe seama parohiei Bezdead II, Protoieria Pucioasa. Tânărul diacon este licențiat în teologie și absolvent al cursurilor de master din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște, notează site-ul oficial al Eparhiei.

În predica rostită, IPS Nifon a prezentat calitățile duhovnicești ale Sf. Cuv. Antonie cel Mare și a subliniat importanța sa deosebită pentru monahismul ortodox și pentru întreaga creștinătate. „Mesajul vieții și activității sfântului ne îndeamnă la aprofundarea sensului existenței noastre în comuniune cu Domnul nostru Iisus Hristos și Biserica Sa cea sfântă”, a spus ierarhul.


Paraclisul Reședinței eparhiale din Târgoviște datează din secolul al XIV-lea. Lăcașul prezintă interes din punct de vedere artistic, datorită unor elemente specifice de arhitectură. Pictura interioară a fost realizată, în 1863, de Gh. Tattarăscu. Paraclisul Kretzulescu a fost restaurat în perioada 2001-2005.

Foto credit: Arhiepiscopia Târgoviștei

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…