Hramul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului

Paraclisul Învierea Domnului al Catedralei Mântuirii Neamului şi-a serbat astăzi, 02 mai 2016, în a doua zi de Paşti, hramul principal. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, s-a aflat în mijlocul clericilor şi a credincioşilor paraclisului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhim. Paisie Teodorescu, Vicar patriarhal, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor au făcut parte: Arhim. Dionisie Constantin, Consilier Patriarhal, Arhim. Veniamin Goreanu, Consilier Patriarhal, Arhim. Ciprian Grădinaru, Pr. Ioan Dragomir, Consilier Patriarhal, Pr. Ştefan Ababei, Consilier Patriarhal, Pr. Costin Spiridon, Consilier Patriarhal, Protos. Ioachim Bejenariu, Directorul Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioșilor, Preafericirea Sa a subliniat faptul că în această zi mare şi sfântă, a doua zi de Paşti, Biserica noastră continuă mărturisirea Învierii lui Hristos ca izvor de pace şi bucurie pentru toată lumea, dar mai ales pentru cei care cred în Hristos şi îl iubesc pe El.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române explicat că acest Paraclis a primit ca hram principal sărbătoarea Învierii Domnului întru amintirea bisericilor din această zonă care au fost omorâte prin demolare (3 lăcaşuri de cult) sau răstignite prin translare (2 biserici.) Ca semn de înviere, de biruinţă a credinţei asupra necredinţei şi a biruinţei lui Hristos asupra regimului comunist ateu s-a dat acestei capele hramul Învierea Domnului, a subliniat Patriarhul Daniel.

De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat celor prezenţi semnificaţiile troparului  Învierii Domnului, dar şi cele ale salutului pascal, arătând că troparul este respiraţia Bisericii în această perioadă de mărturisire a adevărului Învierii lui Hristos.

Troparul este o mărturisire de credinţă foarte scurtă: «Hristos a înviat din morţi».  Apoi o tâlcuire foarte scurtă, cum a înviat: «Cu moartea pe moarte călcând». Troparul este şi o profeţie: «şi celor din morminte viaţă dăruindu-le». Mărturisirea aceasta că Hristos a înviat din morţi este esenţa credinţei şi a mărturisirii apostolice, de aceea toată Evanghelia şi toată credinţa Bisericii pot fi rezumate în această mărturisire că Hristos a înviat!, a evdenţiat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Referitor la salutul pascal (Hristos a Înviat! – Adevărat a Înviat!), Patriarhul României a spus că acest salut face ca orice creştin, cleric sau mirean, să devină un martor şi un mărturisitor şi un vestitor al Învierii lui Hristos.

Creştinismul este religia învierii lui Hristos din morţi

 De asemenea, Preafericirea Sa a precizat că învierea lui Hristos este începătura învierii tuturor oamenilor şi a mărturisit că viaţa noastră pe pământ este o pregătire pentru învierea universală.

„Învierea lui Hristos nu este doar o înviere pentru sine, ci o înviere pentru întreaga lume, fiind începătura învierii tuturor oamenilor. Ceea ce s-a arătat în Hristos, ca înviere din moarte şi intrarea într-o viaţă veşnică fără de moarte, este începutul învierii de obşte la sfârşitul veacurilor. Această înviere de apoi sau universală este dată în Hristos. Noi trăim acum viaţa pe pământ între învierea lui Hristos şi Învierea noastră la sfârşitul veacurilor ca pregătire pentru învierea universală”.

Timpul care ne-a rămas până la sfârşitul lumii este timp de pregătire pentru învierea universală

 Depinde de voinţa omului dacă viaţa veşnică va fi, pentru fiecare,  o viaţă veşnică fericită sau nefericită, a mai precizat Întâistătătorul Bisericii noastre:

Fericită va fi viaţa veşnică a celor care l-au iubit pe Hristos şi au împlinit în viaţa lor voia Lui, iar cei care L-au respins care nu au voit să îi răspundă iubirii Lui prin credinţă şi fapte bune vor rămâne în izolare, iar izolarea şi despărţirea îi fac să trăiască în nefericire. Deci, timpul care ne-a rămas până la sfârşitul lumii este timp de lucrare, de pregătire pentru învierea universală. Această pregătire înseamnă învierea sufletului nostru, mai întâi din moartea pricinuită de păcat, prin pocăinţă, prin regret, prin cerere de iertare în spovedanie după mărturisirea păcatelor, prin împărtăşirea mai deasă cu Trupul şi Sângele Domnului şi prin orice faptă bună izvorâtă din iubire smerită faţă de Dumnezeu şi iubire milostivă faţă de semeni.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim mărturisitori ai Învierii lui Hristos. Să ne bucurăm de Învierea lui Hristos, de pacea şi de bucuria pe care El ne-o dăruieşte în suflete ca urmare a credinţei şi a nevoinţelor din post şi să răspândim pacea şi bucura Lui prin cuvânt şi prin fapte de ajutorare a semenilor, a îndemnat Preafericirea Sa pe credincioşii prezenţi.

La final, Patriarhul României a dăruit mai multe cărţi liturgice şi de folos duhovnicesc pentru Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

De asemenea, din partea slujitorilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, părintele arhimandrit Paisie Teodorescu a dăruit Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române o Sfântă Evanghelie şi un coş cu flori.

„Dorim să vă oferim un dar simbolic, o Sfântă Evanghelie care poartă în mijloc icoana Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, în legătură cu hramul Paraclisului şi cu misiunea pe care ne-aţi încredinţat-o încă de la sfinţire atunci când aţi spus că acest hram – Învierea Domnului – este ca o «reparaţie morală pentru Bisericile demolate, răstignite în perioada comunistă» pentru a se construi Casa Poporului. Şi pentru că noi trebui să păstrăm mereu în amintire, chiar şi în aceste momente de bucurie, tristeţea dărâmării unor altare ale credinţei dorim să arătăm că nu am uitat şi vă oferim această Sfântă Evanghelie”, a spus părintele arhimandrit Paisie Teodorescu.

Totodată, părintele arhimandrit i-a mulţumit Preafericirii Sale pentru bucuria duhovnicească prilejuită de prezenţa sa în mijlocul slujitorilor şi credincioşilor de la Paraclis.

„Preafericirea Voastră, dorim să vă mulţumim pentru această bucurie duhovnicească pe care ne-aţi dăruit-o clericilor şi credincioşilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului în această zi specială pentru noi, a hramului principal, Învierea Domnului, pe care Preafericirea Voastră l-aţi fixat în anul 2011 odată cu sfinţirea Paraclisului”, a spus părintele arhim Paisie Teodorescu.  

Tot în această zi a avut loc lansarea CD-ului audio, al Grupului psaltic ANASTASIS, intitulat: „Mărturisind Învierea lui Hristos”, care cuprinde diferite cântări în cinstea Învierii Domnului.  

Comentarii Facebook


Știri recente