Hramul Mănăstirii Neamț. Pelerinii și obștea s-au rugat împreună cu cinci ierarhi ai Bisericii noastre

Sute de credincioși au participat și anul acesta la momentele liturgice prilejuite de hramul Mănăstirii Neamț, în a patruzecea zi după Sfintele Paști, informează doxologia.ro.

Sărbătoarea Înălțării Domnului a debutat la așezământul nemțean miercuri seară cu slujba Privegherii, oficiată de PS Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. La priveghere a participat și IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care a rostit un cuvânt de învățătură.

În ziua praznicului, 25 mai 2017, a slujit IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu ierarhii prezenți din ajun, cărora li s-au alăturat: PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, și PS Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Joi dimineață, soborul de ierarhi a oficiat slujba de sfinţire a apei, la aghiazmatarul din faţa mănăstirii. PS Varlaam Ploieșteanul a explicat motivul săvârșirii acestor slujbe înainte de Sfânta Liturghie la hramurile mănăstirilor.

Aceste slujbe se săvârșesc pentru nevoile trupești și sufletești ale pelerinilor prezenți. Ne-am rugat ca lucrarea cea curățitoare a Treimii Celei mai presus de fire să prefacă apa în izvor de nestricăciune, pieire diavolilor, tămăduire sufletelor și trupurilor noastre, a spus Preasfinția Sa.

În continuare, clericii și credincioșii au mers în procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului până în curtea Mănăstirii Neamţ, unde a fost oficiată Sfânta Liturghie, pe un podium special amenajat.

În cuvântul rostit după cititrea textului evanghelic, IPS Teofan, a vorbit despre semnificațiile praznicului serbat.

Sărbătoarea Înălțării Domnului ne așază în stare de așteptare a Domnului Hristos, care va veni din nou la sfârșitul lumii. De aceea, suntem chemați să urmăm îndemnul Mântuitorului din Evanghelie: «Privegheați și vă rugați, că nu știți ziua, nici ceasul, când Fiul Omului va veni».

Părintele Mitropolit a îndemnat la păstrarea stării de priveghere continuă, redând o expresie din înțelepciunea populară: să muncim ca și cum nu am muri niciodată, dar în același timp să fim pregătiți pentru întâlnirea cu Domnul Hristos ca și cum am muri în această seară.

În cadrul slujbei, IPS Teofan l-a hirotonit ierodiacon pe monahul Onufrie Bunduc, viețuitor al Schitului Pocrov.

La final, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru eroii neamului și pentru ctitorii Mănăstirii Neamț.

Comentarii Facebook


Știri recente