Sărbătoarea Catedralei din Baia Mare

Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare şi-a sărbătorit hramul duminica aceasta (19 iunie 2016). Sfânta Liturghie a fost oficiată, în prezenţa a sute de credincioşi maramureşeni, de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, informează TRINITAS TV.

La finalul slujbei, Ierarhul a binecuvântat spicele şi a săvârșit slujba de sfințire a apei.

Tot astăzi, Preasfinția Sa a oferit mai multor binefăcători ai Catedralei, în semn de mulţumire, diplome de vrednicie, dar și Monografia-album a mănăstirilor şi schiturilor de pe cuprinsul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

De asemenea, au fost premiaţi câștigătorii concursului de interpretare muzicală bizantină ,,Ziua Învierii”. Aceștia au primit din partea ierarhului diploma sfântul Antim Ivireanul.

În cursul serii, în cadrul zilelor culturale ale oraşului, a avut loc si o procesiune la care au luat parte foarte mulți preoţi şi credincioși din Baia Mare și nu numai. Procesiunea a fost urmată de slujba vecerniei, oficiată la Catedrala Episcopală.

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente