Hramul Catedralei arhiepiscopale din Roman (Programul liturgic)

Catedrala arhiepiscopală din Roman își serbează sâmbătă, 14 octombrie 2017 hramul. La sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva sunt așteptați să participe numeroși clerici și credincioși din cele șase protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Conform site-ului oficial al Eparhiei, slujbele dedicate hramului Catedralei se vor desfășura după următorul program liturgic:

Vineri, 13 octombrie:

  • ora 08:00 – Utrenia, Acatistul Sfântului Apostol Andrei;
  • ora 10:00 – Sfânta Liturghie;
  • ora 17:00 – Slujba de Priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva unită cu Slujba Sfântului Ioan Maximovici la care vor participa preoți din Protopopiatele Roman și Bacău.

Răspunsurile la strană vor fi oferite de corul Melchisedec Ștefănescu al Protopopiatului Bacău și de corul psaltic Diaconia al Catedralei arhiepiscopale.

Sâmbătă, 14 octombrie:

  • ora 08:00 – Slujba Utreniei;
  • ora 09:00 – Sfânta Liturghie arhierească la care vor participa stareții și starețele mănăstirilor din cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului (răspunsurile la strană vor fi oferite de corul Paraschevi al Catedralei arhiepiscopale).
  • ora 16:00 – Slujba de Priveghere (Vecernia și Litia), Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Foto credit: Bogdan Zamfirescu / Doxologia.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente