Hramul Bisericii „Sfântul Antim Ivireanul“ din Oltenița. PS Vincențiu a oficiat Sfânta Liturghie

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a fost prezent marți, 27 septembrie 2016, la Biserica Sfântul Nicolae din municipiul Olteniţa. Cu ocazia sărbătoririi celui de-al treilea ocrotitor al parohiei, Preafinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, informează site-ul oficial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

Din sobor au făcut parte părinţii consilieri, părinții  protopopi de Oltenița, Călărași și Lehliu, precum și  preoţi din Protopopiatul Olteniţa.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Sfântul Antim Ivireanul al Protopopiatului Olteniţa, care  a împlinit 6 ani de la înființare.

În cuvântul rostit, Preasfinţia Sa a vorbit celor prezenţi despre viaţa plină de jertfă a Sfântului Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti, model de mărturisire creştină, de trăire a învăţăturii lui Hristos.

Părinte Marian Necula, protopopul Protopopiatului Oltenița,   a primit din partea Preafinției Sale  Ordinul  Crucea Sloboziei în grad de Cruce Aniversară, pentru activitatea rodnică din Protopopiatul Oltenița.

De asemenea,  au fost premiate echipele de copii câștigătore ale Concursului interdisciplinar de cunoștințe intitulat  Sfântul Antim Ivireanul – ctitor de limbă și cultură românească , aflat la a treia ediție.

După Sfânta Liturghie, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a oficit  slujba Parastasului pentru ctitori parohiei.

Comentarii Facebook


Știri recente