Hramul bisericii „Boteanu Ienii” din Capitală

Biserica Ortodoxă cinsteşte mâine, 29 august 2015, Sărbătoarea „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”.

Slujire arhierească

În această zi Biserica bucureşteană Boteanu Ienii (Str. Boteanu nr. 8) îşi va sărbători ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, slujbele prilejuite de sărbătoarea hramului vor fi oficiate de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal.

Sărbătoarea hramului va începe încă din seara aceasta (28 august) prin oficierea, începând cu ora 17:00, a Slujbei Privegherii. În ziua sărbătorii, la ora 08:00 se va săvârşi rânduiala Ceasurilor şi Slujba Acatistului Sfântului Ioan Botezătorul, urmate de Sfânta Liturghie şi apoi de o slujbă de pomenire pentru ctitori. La final se va oficia slujba de binecuvântare a noului lumânărar şi o slujbă de binecuvântare a lucrărilor efectuate la noua clopotniţă, după cum aflăm de la părintele paroh Hăbelea Costel.

Cu prilejul sărbătorii parohiei au fost pregătite peste 200 de pachete cu alimente pentru a fi împărţite celor prezenţi.

Hramul istoric al lăcaşului de cult

„Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” este hramul istoric al parohiei.

„Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este hramul istoric al bisericii, hramul primei biserici din lemn construită la 1680 de Cupeţul Mihu, Mihail monahul de mai târziu deoarece se va călugări prin anul 1730. Nu avem o dată precisă privind călugăria sa, dar la un moment dat el semnează un act de vânzare cumpărare a unui teren cu numele Mihail Monahul”.

***

Actualul lăcaş de cult a fost ridicat în perioada 1908-1911. Pictura este realizată în tempera, după stilul neobizantin de pictorul Vasile Damian. Catapeteasma din lemn de stejar, cu coloane şi brâuri traforate, în care s-a rânduit de sus pană jos, gama de icoane din metal argintat, păstrate și astăzi, este opera sculptorului Babic, finalizată în anul 1911.

Comentarii Facebook


Știri recente